Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, s-a prezentat, marţi, la sediul Poliţiei Gorj, unde a fost chemat pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals şi în care cu o zi în urmă au avut loc percheziţii, potrivit realitatea.net.
Marin Condescu a declarat, înainte de a intra în sediul Poliţiei Gorj, că nu ştie care este obiectul dosarului în care va fi audiat, reafirmând că singurele informaţii pe care le are pe această temă sunt cele pe care le-a aflat de la jurnalişti.
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu a venit însoţit de avocatul său, care a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despe un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu şi care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri şi energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanţe de 1,7 milioane de lei.
Avocatul lui Condescu a precizat că la acest dosar a fost anexată şi plângerea care vizează modul în care Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, în primăvara lui 2012.