Crin Antonescu şi Victor Ponta nu au dat nicio declaraţie după întâlnirea pe care au avut-o miercuri la sediul USL, dar două ore mai târziu, au făcut precizări: Ponta de la Palatul Parlamentului, Antonescu la telefon la A3.
Constituirea comisiei se decide joi
Liderii USL s-au întâlnit miercuri după amiază după neînţelegerile apărute pe tema Comisiei Călăraşi. Întâlnirea precipitată Ponta-Antonescu pe tema înfiinţării unei comisii care să verifice implicarea DNA şi a altor oficiali ai statului în tranzacţia de terenuri a Ioanei Băsescu din comuna Nana s-a încheiat, fără ca vreunul dintre co-preşedinţii USL să facă vreo declaraţie oficială.
Ulterior, aflat la o acţiune la Parlament, Victor Ponta a făcut o serie de precizări. El a menţionat că experţii PSD au întocmit draftul privind constituirea şi obiectul comisiei parlamentare şi că după ce documentul va fi finalizat va fi trimis şi PNL-ului. Deşi premierul a negat informaţiile date pe „surse” privind unele discuţii aprinse dintre el şi Crin Antonescu la sediul USL, totuşi, Ponta a făcut o nuanţare: „Comisia se face dacă PNL vrea”. El nu a menţionat care este poziţia PNL.
Imediat a intrat şi Crin Antonescu la A3 şi după ce a lămurit că toate discuţiile de marţi seara şi de miercuri dimineaţa au fost neoficiale a făcut precizări legate de constituirea comisiei: „Noi suntem parteneri în USL, dar aşa cum este normal, fiecare partid îşi ea decizia politică în primă instanţă în propriul for de conducere. Noi vom analiza în forul nostru de conducere propunerea de constituire a comisiei şi von lua o decizie. Este eronat să se spună apriori că PNL obstrucţionează constituirea unei comisii parlamentare”.
De unde a plecat totul
Întâlnirea dintre Ponta şi Antonescu se pare că a avut drept punct de pornire unele declaraţii în contradictoriu făcute de şeful PSD şi cel al PNL, care au precedat unele declaraţii anterioare ale liderilor grupurilor parlamentare ale liberalilor. Aceştia au afirmat marţi seara că nu au fost informaţi de vreo decizie privind constituirea respectivei comisii. La puţin timp, Victor Ponta a declarat marţi seara, că l-a informat telefonic pe Crin Antonescu privind constituirea Comisiei; la rândul său, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea susţinea că s-a referit la constituirea comisiei la el în birou de faţă cu miniştri liberali, Mariana Câmpeanu, Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu. Miercuri, Crin Antonescu, întrebat de cei de la Gandul dacă a fost sunat de premier, a răspuns sec, „nu”. De aici a plecat tot bâlciul. (La Parlament, Ponta a declarat miercuri seara că discuţia telefonică a avut loc, numai că „Antonescu a crezut că mă refer la comisia CRC, iar eu mă refeream la comisia Călăraşi”). De cealaltă parte, Crin Antonescu a spus miercuri seară din nou la A3 că nici vorbă de vreo convorbire. Antonescu a declarat că nu poate admite ca un alt lider politic (Ponta în cazul de faţă) să anunţe o decizie a PNL fără să fi existat o discuţie, şi chiar înainte ca PNL să ia o hotărâre. „Eu nu am avut nicio convorbire telefonică în cursul zilei de ieri cu premierul Victor Ponta (…) deci nu am vorbit la telefon şi nici altfel”, a declarat Antonescu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3. Liderul PNL a fost întrebat dacă premierul Victor Ponta minte, însă a evitat un răspuns.
Săptămâna trecută, Ponta şi Antonescu s-au pronunţat pe necesitatea constituirii unei comisii de anchetă privind intervenţia DNA, a consilierului prezidenţial Rădulescu în sprijinirea afacerii private a familiei Băsescu, dar după ce preşedintele Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietăţilor, George Băeşu a declarat public că acţiunea DNA a fost una legală şi normală, Crin Antonescu a făcut un uşor pas înapoi. Este adevărat, între timp au mai apărut şi alte suspiciuni legate de afacerea „Nana-Călăraşi”.
Intoxicări în presă
Subiectul legat de constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind modul de achiziţionare de către Ioana Băsescu a terenului de la Nana, mai precis discuţiile la nivel politic pe această temă au făcut obiectul unor intoxicări de presă, pivoţi fiind România TV şi Antena 3. Este explicabil însă. România TV are misiunea de a-l termina pe Crin Antonescu în special, şi PNL în general, oar Antena 3 e supărată pe Antonescu pentru că acesta se află într-o dispută cu Dan Voiculescu şi Daniel Constantin, liderul de facto şi liderul de jure al PC. Iată doar 3 mostre de intoxicare:
-
„Liberalii au anunţat că nu susţin comisia cerută de Ponta”, curgea non-stop pe burtiera Antenei 3.
-
„Scandal incredibil în USL pe anchetarea lui Băsescu. PNL nu şi-a dat acordul pentru înfiinţarea comisiei de anchetă, spun liderii liberali”, aşa a deschis România TV jurnalul de ştiri de la orele 14.00.
-
„PNL îl apără oficial pe Băsescu”, se putea citi pe burtiera postului patronat de deputatul PSD, Sebastian Ghiţă.
Să vedem cum stau lucrurile în realitate. În primul rând se poate observa o eroare de zile mari la România TV: nu este vorba de anchetarea lui Traian Băsaescu. Este vorba doar de o posibilă anchetă parlamentară privind modalităţile, împrejurările în care DNA şi un consilier prezidenţial şi eventual alte autorităţi s-au implicat în achiziţionarea unui teren în judeţul Călăraşi de către Ioana Băsescu şi nu de Traian Băsescu.
În al doilea rând: PNL nu putea să-şi dea sau nu acordul pe ceva ce nu există. A se da sau nu acordul pe ceva presupune existenţa acelui ceva. Ori, nici un for al Parlamentului (abia joi 21 noiembrie, la ora 15.00, este o şedinţă comună a birourilor permanente ale celor două Camere, unde eventual se poate propune înfiinţarea unei, comisii de anchetă parlamentară pe implicarea unor oficiali ai statului în tranzacţia din Călăraşi ); în nicio şedinţă a USL subiectul nu fusese discutat oficial; în nicio şedinţă a PSD sau PC nu a existat o propunere oficială către Parlament. Deci din acest punct de vedere lucrurile sunt clare.
În al treilea rând: liberalii nu au avut o întrunire a unui for politic de conducere care să aibă pe ordinea de zi subiectul „Nana-Călăraşi”. Discuţiile şi declarţiile de marţi de pe holurile Parlamentului s-au dat după reuniunile obişnuite ale grupurilor parlamentare ale PNL.
Ce au mai declarat liberalii
Înainte de întâlnirea Ponta-Antonescu, din zona liberală s-au mai făcut o serie de declaraţii. Iată ce a declarat Crin Antonescu pentru Mediafax: „Nu am avut încă nici eu, nici liderii grupurilor parlamentare o discuţie cu domnul Victor Ponta legată de constituirea acestei comisii parlamentare de anchetă. Acest subiect ar putea fi discutat în prima reuniune a USL. Singura discuţie pe care am avut-o cu primul ministru a fost legată de comisia CEC din comisia de buget-finante, cu care am fost de acord şi asupra careia s-a conveni”. (Declaraţia a fost publicată marţi la ora 15.35 – n.a.).
Cu două ore înainte, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti a făcut o precizare clară despre subiect, dar declaraţia sa nu a făcut obiectul mediatizării. „Liderii grupurilor parlamentare nu s-au întâlnit să dezbată această problemă, la nivel de USL. Decizia înfiinţării unei astfel de comisii de anchetă, fiind una pur politică, trebuie luată la nivelul politic al USL, nu la nivelul grupurilor parlamentare. Dacă se va lua o astfel de decizie, o vom pune în aplicare, dar nu grupurile parlamentare iau decizii pur politice”. Din această declaraţie se poate vedea clar că nimeni nu a respins nimic, nimeni nu a anunţat că nu susţine ceva.
Anterior, într-o conferinţă de presă, liderul deputaţilor PNL, George Scutaru făcea următoarele precizări: „noi nu am avut nicio discuţie pe acest subiect. Şi, până în prezent, subliniez acest lucru, nu exista un acord al PNL pentru aceasta comisie. Suntem dispuşi, suntem deschişi să discutam acest subiect, dar acest subiect poate fi discutat numai în USL. Nu este o decizie care se ia la nivelul grupurilor parlamentare, este vorba de o decizie politică. Deci, nu exista în acest moment un acord, dar suntem deschişi să discutam acest subiect, e firesc, ca între parteneri în USL”.