Duminică, în Piaţa Manej din centrul Moscovei, s-au adunat peste 100 de protestatari nemulțumiți de guvernanți, dar și de opoziție, potrivit AFP.
În Piaţa Manej a avut loc prima dintre cele două mari manifestaţii ale opoziţiei de la sfârşitul anulul trecut, prilejuite de fraudelor masive de la alegerile legislative din 4 decembrie, câştigate de partidul lui Putin.
„Ne-am săturat atât de cei care conduc ţara, cât şi de opoziţie”, au declarat organizatorii manifestaţiei, într-un comunicat publicate pe site-ul mitingvmoskve.ru.
Manifestaţia reflectă lipsa de omogenitate dintre diferitele grupuri care spun că reprezintă opoziţia.
Pe 4 februarie, tot la Moscova, umează să aibă loc o nouă manifestaţie de amploare a opoziţiei.