Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat sâmbătă că ministrul finlandez al Afacerilor europene i-a spus, într-o întâlnire, că va susţine formalizarea susţinerii aderării la Schengen de către Guvernul de la Helsinki, care ar putea lua o decizie în acest sens la finele lunii februarie.
„Am avut o întâlnire cu ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Alexander Stubb. Am discutat şi poziţia Finlandei privind aderarea la Spaţiul Schengen. El a spus că Finlanda în continuare va susţine varianta franco-germană cu primirea în două etape în cursul acestui an, dar o decizie finală se va lua în Guvernul finlandez la sfârşitul lunii februarie. Din perspectiva Ministerului finlandez al Afacerilor Europene această soluţie va fi promovată”, a declarat Diaconescu pentru MEDIAFAX.
El a adăugat însă că „rămâne ca şi celelalte evaluări care vor fi făcute şi în legătură cu MCV să fie avute în vedere”.