Sistemul de sănătate este defect şi sunt necesare reforme semnificative, chiar dacă îngrijorarea populaţiei faţă de astfel de schimbări este de înţeles, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv, Jeffrey Franks, potrivit mediafax.ro.
„Suntem conştienţi de îngrijorarea publicului, şi înţelegem îngrijorarea publicului, dar trebui să fie clar: sistemul sanitar din România este defect şi nu mai poate continua fără reforme semnificative, întrucât cererile sunt mult mai mari decât resursele”, a spus Franks la conferinţa de la finalul misiunii de evaluarea a acrodului stand-by.
El a arătat că până la refacerea proiectului de reformare sa sistemului sanitar s-au convenit câteva măsuri pe termen scurt, pentru a se asigura că resursele nu sunt risipite pe medicamente scumpe cu impact limitat sau servicii care pot fi oferite mai ieftin şi de către sistemul privat.