Liderii coaliţiei de guvernare au primit cu rezerve anunţul premierului Emil Boc de a depune mandatul, considerând că decizia este riscantă din punct de vedere politic deoarece un nou Guvern va trebui supus votului Parlamentului, au declarat pentru Mediafax participanţi la şedinţa coaliţiei.
„Majoritatea liderilor coaliţiei şi-au exprimat rezerve cu privire la oportunitatea unui astfel de gest, iar liderii parlamentarilor prezenţi la şedinţa coaliţiei au apreciat că aprobarea unui nou Guvern în Parlament nu va fi uşoară. Aceştia au avertizat că, în această eventualitate, se poate ajunge şi la alegeri anticipate „, au menţionat sursele citate.
Liderii UDMR chiar au afirmat că susţinerea unui nou Guvern va depinde de cine va fi noul premier desemnat şi au opinat că un Guvern cu premier tehnocrat nu va putea trece de votul Parlamentului.