Peste 260 de localităţi din 18 judeţe din ţară sunt afectate de căderile de zăpadă şi viscol, informează vineri Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
„262 de localităţi din 18 judeţe sunt afectate de condiţiile meteo, dintre care 158 au întrerupte comunicaţiile rutiere sau feroviare, 113 localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, 10 localităţi au disfuncţionalităţi în comunicaţiile fixe sau mobile, iar în nouă sunt probleme cu asigurarea apei potabile sau menajere”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, reprezentantul IGSU, Gabriela Tohănean.
Aceasta a precizat că principalele probleme sunt în judeţele Buzău, Vrancea, Ialomiţa şi Călăraşi, în unele localităţi precum Cilibiu, Săgeata (din jud. Buzău) lucrătorii MAI intervenind cu lopeţile pentru a debloca unele case.
În ceea ce priveşte starea drumurilor, la ora 12,00, pe autostrada A2 circulaţia era întreruptă pe tronsonul Bucureşti-Feteşti, în timp ce în porţiunea Feteşti-Cernavodă traficul se desfăşura cu dificultate, iar opt linii de cale ferată erau închise.
De asemenea, alte 15 drumuri naţionale sunt închise, 66 de drumuri judeţene sunt blocate, pe 79 circulaţia este îngreunată, iar 132 de drumuri judeţene prezintă blocaje pe diverse tronsoane.