Deputaţii Puterii au făcut marţi, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, un apel la colegii din Opoziţie să se întoarcă la lucrările parlamentare, dar aceştia au refuzat din nou, potrivit Agerpres.
Viceliderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a anunţat că social-democraţii şi liberalii continuă protestul din Parlament şi că vor reveni la lucrări în momentul în care cele patru condiţii puse de ei vor fi respectate de majoritatea parlamentară.
Neacşu a adăugat că o parte dintre colegii lui din Opoziţie au lucrat luni şi marţi în Parlament, ei având o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiei de pacienţi pentru a discuta despre legea sănătăţii şi au participat la şedinţa de plen la declaraţiile politice.
La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a făcut apel la Opoziţie să se întoarcă în plen, afirmând că activităţile pe care le-a amintit Neacşu „nu au legătură cu activitatea parlamentară, ci cu cea extraparlamentară”.
Explicaţiile lui Toader nu l-au mulţumit însă pe liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, care a spus că cele patru condiţii puse de Opoziţie trebuie asumate, lunea viitoare, după şedinţele de conducere ale partidelor care sprijină Coaliţia guvernamentală de către liderii acestora şi nu de premier care este independent politic.
La şedinţa plenului de marţi din totalul de 328 deputaţi sunt prezenţi 173.