Preşedintele comisiei de politică externă din Duma de Stat a Federaţiei Ruse se întâlneşte luni, la Damasc, cu reprezentanţii regimului al-Assad, pentru a se informa cu privire la situaţia din Siria, transmite agenţia Tass.
Alexei Puşkov a sosit duminică în capitala siriană, la doar două săptămâni după ce ministrul rus de Externe şi seful spionajului rus (SVR) s-au întâlnit cu liderii regimului. Duma de Stat de la Mosdcova a adoptat o declaraţie potrivit căreia este îngrijorată de o posibilă repetare a „scenariului libian” în Siria. Parlamentarii ruşi au cerut Consiliului de Securitate ONU să nu ia partea unei tabere anume din conflictul din Siria şi a condamnat ingerinţa în afacerile interne ale unor state prin folosirea forţei şi cu eludarea deciziilor ONU.
Rusia şi China s-au opus până acum rezoluţiilor Consiluiului de Securitate care condamnau represiunea iniţiată de Bashar al-Assad şi permiteau intervenţia umanitară de tipul celei întreprinse de NATO în Libia.
La Beijing, publicaţia „Cotidianul Poporului”, organul Partidului Comunist, scrie că sprijinul manifestat de Occident faţă de opozanţii sirieni poate duce la declanşarea unui război civil în Siria. Editorialul publicaţiei arată că rezoluţiile sprijinite până acum de statele arabe şi Occident ar fi dus la o intensificare a violenţelor din Siria şi ar face inevitabilă o intervenţie militară străină.