Șeful băncii centrale germane (Bundesbank), Jens Weidmann, crede că noi ţări ar putea trece la euro în anii următori şi, totodată, cel mai probabil, membrii actuali ai zonei nu vor renunţa la moneda unică.
O ieşire a Greciei din zona euro nu ar rezolva problemele ţării şi ar putea conduce la presiuni asupra altor membri să renunţe la monedă, a spus Weidmann, într-un interviu pentru Welt am Sonntag, citată de Bloomberg.
Solidaritatea în Uniunea Europeană are însă limite, motiv pentru care ajutorul internaţional pentru Grecia are anumite condiţii, a afirmat el.
Ajutoarele de la UE „cumpără timp”, dar nu rezolvă problemele din spatele crizei datoriilor, a adăugat el.
Mai multe state din Europa de Est au în prezent planuri de adoptare a monedei euro, însă criza din uniunea monetară a ridicat semne de întrebare referitor la perspectivele unor noi extinderi.
România are ca obiectiv aderarea la moneda euro în 2015, prin intrarea în mecanismul ERM II în orizontul anilor 2013-2014.