Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a inaugurat la Istanbul, sâmbătă, 28 aprilie, Muzeul Inocenţei. Muzeul găzduieşte obiecte pe care Pamuk le-a adunat de-a lungul mai multor decenii, cele mai multe fiind cumpărate de scriitor din târgurile de antichităţi şi vechituri din Istanbul, informează Lenta.ru, citat de Agerpres.
Ideea de a deschide un asemenea muzeu, care să povestească despre „realităţile trecutului”, i-a venit scriitorului în urmă cu peste 15 ani. După aceasta, Pamuk a avut ideea scrierii unui roman intitulat ‘Muzeul Inocenţei’, care să conţină poveşti inspirate din lucrurile cumpărate în târguri şi talciocuri din Turcia, roman care a şi văzut lumina tiparului în 2008.
Pamuk a precizat că muzeul său nu este unul grandios – expoziţia este dedicată vieţii de zi cu zi a unor oameni simpli, care au trăit în perioada din 1950-2000. Înainte scriitorul declara că intenţionează să expună în muzeu şi picturi de-ale sale: în tinereţe Pamuk dorea să devină pictor.