Surse de la Palatul Victoria, citate de A3, susţin că guvernul demis, în probabil ultima sa şedinţă, are pe ordinea de zi trei hotărâri de guvern prin care alocă sume importante de bani pentru o serie de primării şi pentru culte. Conform surselor citate, există o informaţie neconfirmată încă, o parte din bani ar urma să fie dirijaţă spre construcţia de baze sportive în mediul rural.
Purtătorul de cuvânt neagă
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al guvernului demisionar, a negat informaţia. Dar a făcut-o confuz. El a precizat că nu au fost făcute alocări partinice. De aici se poate înţelege orice. Rămâne de urmărit ce HG-uri vor apărea în zilele următoare în Monitoarele Oficiale.
Din păcate, Dan Suciu – care a anunţat că se întoarce la meseria de ziarist – a ţinut să demonstreze că nu a fost un adevărat purtător de cuvânt, ci doar o cutie de rezonanţă a premierului. El a afirmat că scandaloasa HG de luna trecută prin care s-au alocat bani primăriilor Puterii nu a reprezentat o „alocare partinică”, raportat la alocările guvernului Tăriceanu II. Din păcate pentru fostul/viitorul ziarist Dan Suciu, cifrele îl contrazic.