Alegerile prezidenţiale şi parlamentare din Serbia nu vor putea fi monitorizate în mod profesionist de către misiunea OSCE din Kosovo, susţine purtătorul de cuvânt al acesteia, Nikola Gaon, citat de Tanjug.
Acesta a precizat că OSCE a avut la dispoziţie doar cinci zile pentru a organiza misiunea de monitorizare a alegerilor, pentru că autorităţile kosovare au permis desfăşurarea scrutinului în zonele locuite de sârbi abia luni. Guvernul de la Priştina a considerat că desfăşurarea alegerilor din Serbia pe teritoriul Kosovo reprezintă o formă de agresiune.
Circa 110.000 de etnici sârbi sunt aşteptaţi la urne in Kosovo, iar OSCE nu poate detaşa observatori decat la 90 dintre secţiile de votare. Pentru aceasta s-a facut apel la alte misiuni ale OSCE din zonă.
Pentru a se asigura integritatea procesului de vot, prezenta mass-media la secţii a fost limitată la cel mult doi cameramani în fiecare secţie. Centrul pentru Alegeri Libere şi Democraţie a precizat, sâmbătă, că reprezentanţilor săi nu li s-a permis prezenţa în secţiile de vot deschise în Kosovo.