Deputaţii şi senatorii se întorc luni în Parlament după o săptămână

Deputaţii şi senatorii se întorc luni la Parlament, după o săptămână de activitate în teritoriu, pentru a adopta o serie de proiecte de lege prioritare pentru Guvernul Ponta printre care Legea alegerilor parlamentare şi Legea energiei, informează Agerpres. Premierul Victor Ponta a cerut la începutul acestei săptămâni liderilor de grupuri parlamentare aparţinând USL să-i convoace […]

De cotidianul.ro - Autor

Deputaţii şi senatorii se întorc luni la Parlament, după o săptămână de activitate în teritoriu, pentru a adopta o serie de proiecte de lege prioritare pentru Guvernul Ponta printre care Legea alegerilor parlamentare şi Legea energiei, informează Agerpres. Premierul Victor Ponta a cerut la începutul acestei săptămâni liderilor de grupuri parlamentare aparţinând USL să-i convoace […]

Deputaţii şi senatorii se întorc luni la Parlament, după o săptămână de activitate în teritoriu, pentru a adopta o serie de proiecte de lege prioritare pentru Guvernul Ponta printre care Legea alegerilor parlamentare şi Legea energiei, informează Agerpres.

Premierul Victor Ponta a cerut la începutul acestei săptămâni liderilor de grupuri parlamentare aparţinând USL să-i convoace pe senatorii şi deputaţii Uniunii pentru a discuta şi adopta legea energiei şi legea electorală.
„Avem obligaţii importante, care ţin de activitatea Parlamentului, motiv pentru care liderii de grup au primit de la conducerea USL sarcina de a convoca atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul, în zilele de 21 şi 22 mai, deci luni după-amiază şi marţi dimineaţă, deoarece avem de discutat la Senat şi de aprobat Legea energiei, este o obligaţie rămasă restantă de la celălalt Guvern. La Camera Deputaţilor, vom avea probabil finalizat de către Comisia juridică textul privind Legea alegerilor parlamentare”, a spus Ponta lunea trecută.

Potrivit acestuia, grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor va depune o serie de amendamente la Legea alegerilor parlamentare, care vor fi susţinute de către USL, privind modalitatea de alegere a reprezentanţilor acestora în Parlament, dar şi referitor la scoaterea pragului electoral.

La Camera Deputaţilor ar trebuie să mai intre în plenul de marţi pentru vot solicitarea procurorului general de încuviinţare a urmăririi penale pentru Laszlo Borbely, dacă luni după-amiază Comisia juridică reuşeşte să-i dea un raport suplimentar.

Tot în plenul de marţi urmează să fie supusă la vot hotărârea Camerei Deputaţilor privind încetarea mandatului de deputat al lui Virgil Pop, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.