Marţi, fostul comandant al armatei 14-a, generalul Alexandr Lebed, afost decorat post mortem de liderul de la Tiraspol cu cea mai înaltă distincție militară din Transnistria, Ordinul Suvorov de gradul I, transmite Unimedia.md. Medalia a fost înmânată fratelui lui Lebed, colonelul Alexei Lebed. Tot marţi, la Tighina a fost dezvelit monumentul generalului, informează nr2.ru. Alexandr Lebed declara că, dacă vrea, poate ajunge cu armata sa la Bucureşti în două ore.
Printre participanți la ceremonie s-au numărat şi ambasadorul cu misiuni speciale al ministerului rus de Externe, Serghei Gubarev și consilierul în Ambasada rusă la Chișinău, Vitali Triapițîn.
„Astăzi sărbătorim Ziua Rusiei. Aducem omagiu unui general de luptă, prin eforturile căruia acum 20 de ani a fost oprită vărsarea de sânge în regiunea noastră. Noi omagiem și Federația Rusă, care în prezent participă la operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria, protejează securitatea şi vieţile oamenilor. Memorie veşnică lui Alexandr Ivanovici şi gratitudine tuturor soldaţilor ruşi „, a declarat Evgheni Şevciuk, potrivit Unimedia.md.
Lebed a murit în 2002 într-un accident aviatic, când era guverantor al regiunii Krasnodar, Rusia.