Adevărata miză a referendumului: Crin Antonescu

Cu toate că duminică poporul român decide prin referendum dacă Traian Băsescu este demis sau nu din funcţia de preşedinte al României, miza adevărată a votului este dacă liberalul Crin Antonescu mai rămâne sau nu în viaţa politică! Oricât ar părea de ciudat, această decizie reprezintă opţiunea pentru trecut sau pentru viitor a României.

Din acest punct de vedere, atitudinea intelectualilor care au acaparat în ultimele decenii spaţiul public şi chiar întreaga ideea de societate civilă este nu numai surprinzătoare, ci şi una vinovată, chiar mai vinovată decât motivele care ne-au adus în faţa acestui referendum.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu – ei, mai mult decât toţi ceilalţi – şi-au asumat o responsabilitate care le va marca toată viaţa şi chiar va pune sub semnul întrebării întregul lor destin. Profitori ai tuturor regimurilor, ei au ignorat cu bună ştiinţă faptul că lumea se uita în gura lor, aşteptând să vadă ce gândesc doi oameni ce ar fi trebuit să fie deasupra măruntelor interese de grup sau partinice. Liiceanu s-a ales de la Ion Iliescu şi Petre Roman cu întreg patrimoniul fostei Edituri politice, iar Andrei Pleşu a devenit un abonat la funcţia de ministru sau de consilier prezidenţial. În acest timp, amândoi au beneficiat de stipendii uriaşe şi din interior, dar, mai ales, din afara ţării, pentru care au sacrificat tot: destin personal, operă şi, mai mult decât orice, chiar propria ţară!

Ştiu că sunt cuvinte grele pentru doi oameni care ar fi putut însemna ceva pentru istoria acestei amărâte ţări, dar acest adevăr îi va urmări toată viaţa – câtă va mai fi – căci, într-o zi, epoca aceasta mohorâtă pe care au girat-o se va sfârşi.

Liiceanu a apărut în această săptămână la televizor, îndemnându-i pe oameni să nu se prezinte la vot, urmând îndemnul lui Băsescu precum un căţeluş loial celui care-i dă zilnic de mâncare. Pleşu l-a urmat cu articolele din presă, în care, prin berbecul său şi cele două gâşte, a minimalizat miza referendumului la care trebuie să se prezinte un popor întreg! Dar ce înseamnă „popor” pentru doi vagabonzi ai culturii, al căror unic scop este să nu-l piardă din chingă pe cel care le-a tot ce au vrut dat în aceşti ani?

Puţini sunt cei care ştiu, de pildă, că doi dintre politicienii pe care mizează Traian Băsescu – Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu – sunt făcăturile lui Andrei Pleşu, oameni pe care i-a cultivat de când erau copii, cărora le-a creat o falsă imagine de cărturari şi pe care – cu metode doar de el ştiute, i-a promovat în spaţiul public ca pe nişte valori universale! Cine a urmărit atent presa ultimilor ani a putut vedea uşor că gaşca aceasta reprezentată de Pleşu şi Liiceanu a avut şi o armată de locotenenţi care a ocupat întreg spaţiul public: vedetele Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, H.-R. Patapievici, Vladimir Tismăneanu, dar şi pigmei precum Andreea Pora, Robert Turcescu, Ioana Lupea ori Mircea Marian.

Pentru ei n-a contat faptul că naţionalismul lui M.R. Ungureanu avea valoare doar cu tichia pe cap şi nici că Neamţu defila cu steagul lui Zelea Codreanu pe care l-a pus în poala lui Băsescu odată cu ţipetele de la mitingurile din aceste săptămâni!

Şi, iată, acum, România este pusă în situaţia de a fi la un pas de a-l scoate din viaţa politică pe Crin Antonescu, singurul politician care părea să fie alternativă la guvernarea criminală reprezentată de Elena Udrea, Ioan Oltean, Emil Boc, Adriean Videanu, Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase. Nici nu vă imaginaţi cât de mare este această miză pentru aliaţii lui Traian Băsescu, care începuseră deja să se gândească ce vor face după alegerile generale din acest an şi, mai ales, după cele prezidenţiale din 2014!

Când, în mod surprinzător, la suspendarea lui Traian Băsescu, Crin Antonescu şi-a pus în joc propria soartă politică, toţi cei de mai sus au luat o neaşteptată gură de oxigen, căci au văzut în acea promisiune o şansă de a nu mai pierde o bătălie pe care o ştiau deja pierdută. Fără Antonescu, USL nu va mai fi nici pe departe ceea ce era înainte de supendarea lui Băsescu!

Iată de ce adevărata miză a acestui referendum nu este Traian Băsescu (dacă se întoarce ştim cum şi ce va fi), ci Crin Antonescu, fără de care vom fi în faţa unui trecut care nu se va sfârşi şi care va continua cu ciofrângari de genul lui Ungureanu sau Neamţu. Vai de soarta noastră dacă duminică nu vom găsi cinci minute pentru a vota!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.