Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând din data de 10 august 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 90 de ani de la naşterea lui Marin Preda, potrivit unui comunicat de presă al BNR, remis miercuri AGERPRES.
Moneda este din argint, cu formă rotundă, un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame şi are o valoare nominală de 10 lei.
Aversul redă o compoziţie concentrică, formată din titlurile celor mai cunoscute opere ale scriitorului Marin Preda; în centru, stema României, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” şi anul de emisiune „2012”.
Reversul prezintă portretul scriitorului Marin Preda, anii între care a trăit acesta „1922”, „1980” şi inscripţia „MARIN PREDA”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340 lei.