Zgonea: România se află astăzi la graniţa dintre democraţie şi „băsecraţie”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că cele mai recente dezvoltări din spaţiul public românesc conduc spre o concluzie extrem de gravă: România se află astăzi la graniţa dintre democraţie, înţeleasă ca expresie a votului popular, şi „băsecraţie”, înţeles ca regim în care totul este interceptat, funcţionarii şi judecătorii CCR sunt ameninţaţi, iar votanţii sunt chemaţi la Parchet pentru a explica de ce s-au prezentat la vot, scrie rtv.net.

„Putem rezuma situaţia în care ne aflăm în prezent extrem de simplu. Românii au venit la vot pe 29 iulie într-un număr extrem de mare, peste 8,4 milioane de concetăţeni exprimându-şi opinia cu privire la viitorul nostru ca stat. 9 din 10 români au spus atunci că nu mai vor să trăiască în „băsecraţie”. Că s-au săturat să fie ameninţaţi din garaj de un preşedinte suspendat, că nu sunt de acord cu atenţionările aruncate peste gard de Traian Băsescu către judecătorii CCR, că democraţia pentru ei este sistemul în care îndemni lumea să iasă la vot, iar votul românilor este avut în vedere de preşedintele acelui stat. România se află, astăzi, la graniţa dintre două lumi. Prima este construită în garaj, fiind democraţia după modelul lui Băsescu, unde „Fratele cel Mare”, suspendat din calitatea de preşedinte legitim, dă indicaţii şi proferează ameninţări la adresa unei ţări întregi, după o logică demnă de scrierile lui Orwell. Cealaltă lume este România normală, europeană, în care politicienii recunosc şi ţin cont de votul dat de români. Este extrem de grav ceea ce se întâmplă, iar cei care nu conştientizează realitatea trebuie doar să se uite la ultimii 8 ani. Vor vedea o ţară în care cei mulţi şi nemulţumiţi sunt interceptaţi şi anchetaţi pentru că au venit la vot, iar cei puţini şi pasibili de ilegalităţi sunt scăpaţi din ochi de autorităţi şi lăsaţi să fugă cu milioanele de euro furate în ultimii ani”, a declarat Valeriu Zgonea.

Recomanda [votes_up id=147535]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.