Municipalitatea bucureşteană vrea să plătească aproape 14 milioane de euro pentru servicii de închiriere, amplasare şi întreţinere a peste 3.000 de toalete publice dotate cu sistem GPS, potrivit unui anunţ postat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice, relatează MEDIAFAX.ro.
Toatelele vor fi de mai multe tipuri: automate racordabile la reţeaua de canalizare şi electricitate, ecologice mobile şi destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Potrivit anunţului postat pe www.e-licitatie.ro, contractul va fi încheiat pe o perioadă de patru ani, în urma unei licitaţii deschise, şi va avea forma unui acord-cadru cu un singur agent economic.
Valoarea estimată a contractului este de 62,585,564.5 lei (aproximativ 14 milioane de euro) fără TVA, din bugetul municipalităţii.
Potrivit anunţului de participare, frecvenţa şi valoarea contractelor ce urmează să fie atribuite va fi „anuală sau ori de cate ori este nevoie”, urmând să se aibă în vedere estimarea făcută de reprezentanţii municiplităţii privind cantităţile minime şi maxime ce ar putea fi solicitate pe parcursul derulării acordului-cadru.