Peste 40.000 de persoane din judeţul Iaşi nu ar fi trebuit incluse în listele electorale la referendumul din 29 iulie, potrivit datelor trimise de Prefectura Iaşi către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Cele mai multe persoane, respectiv 28.800, au acte de identitate expirate şi care nu au mai fost reînnoite.
„Pe listele electorale permanente au fost identificate 164 de persoane decedate, 20 care şi-au pierdut dreptul de vot prin decizii judecătoreşti, iar 5.500 de persoane se încadrează la punctul <persoane care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului>. De asemenea, 28.800 de persoane sunt fără act de identitate actualizat, iar 6.500 cu reşedinţa sau domiciliul în străinătate”, a declarat, duminică, Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii judeţului Iaşi, citat de MEDIAFAX.