Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seară, că a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste, fapt ce presupune ca o dată la şase luni să participe la reuniunea liderilor socialişti, transmite Agerpres.
„Mă bucur şi sper că pentru PSD e un lucru bun. (…) Important era să păstrăm, totuşi, feţe dintr-o familie politică internaţională pentru că în perioada următoare o să avem mult de luptat să ne refacem ca ţară, ca imagine. Şi e important fiecare contact şi fiecare poziţie”, a spus Ponta, la RTV, despre alegerea sa ca vicelider al socialiştilor, continuă Agerpres.
Ponta a mai afirmat că a fost întrebat de către colegii săi socialişti despre situaţia din România, punctând că mutarea Congresului PES din această toamnă din România la Bruxelles s-a făcut la propunerea sa. Partidul Social Democrat şi-a motivat decizia spunând că nu vrea ca Congresul să fie „umbrit de condiţiile de puternică divizare politică din România”, transmite Mediafax.ro.