Mulţi dintre cei care au citit articolele din cotidianul.ro despre ICR au avut poate impresia că suntem partizanii vreunui grup care încearcă să preia această instituţie. Nimic mai fals, motiv pentru care, acum, când noua conducere şi-a anunţat programul, nu întârziem să-i amendăm siropul pretenţios care poate compromite şi mai mult instituţia ICR.
Andrei Marga, noul director al Institutul Cultural Român, şi-a publicat chiar aici, în Cotidianul, intenţiile cu care vrea să plece la drum, iar lectura acelui să-i zicem ”program” demonstrează că distinsul profesor a scos din pălărie, în mare grabă, un text despre menirea instituţiei pe care a fost desemnat s-o conducă!
Iată ce scrie Andrei Marga chiar la primul punct al proiectului său:
„ICR ar trebui să aibă ca scop major producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime. Deci, accentul se mută pe producerea de valori”!
Dacă asta crede dl. Marga că trebuie să facă Institutul Cultural Român, atunci trebuie să-şi dea demisia imediat din funcţia de director şi să ceară numirea la vreo uniune de creaţie. Rolul ICR, asemenea celorlalte instituţii similare din lume, este unul cât se poate de clar: promovarea valorilor culturii româneşti. Punct! „Producerea de noi valori”, cum anunţă proiectul lui Marga, nu are nicio legătură cu ICR, căci aceasta este treaba creatorilor şi ei nu pot fi înregimentaţi sub nicio cupolă programatică! Asta s-a făcut în vremea stalinistă, când se crease o Şcoală de literatură, unde se predau direcţiile culturale pentru scriitori, iar acestei monstruozităţi i-au pus capăt până şi comuniştii. Nu cred că ICR vrea să-şi propună reînfiinţarea unei astfel de case de creaţie, pe frontispiciul căreia să se scrie, ca la Şcoala de literatură, „Ce ai scris astăzi despre partid, tovarăşe scriitor?”.
Am criticat deseori la vechea conducere a ICR felul în care s-au cheltuit banii pe tot felul de acţiuni care nu aveau legătură cu promovarea culturii româneşti de valoare, ci cu promovarea unei clientele politice, a unor oameni care, prin acţiunile ICR, primeau un fel de recompense pentru serviciile făcute partidului de guvernământ sau preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, Mircea Cărtărescu şi Mircea Mihăieş, care erau editorialişti prin presă, abandonaseră preocupările pentru literatură şi susţineau, în articolele lor, politica guvernului Boc. Ei ridicau osanale liderilor PDL şi aduseseră pe alte culmi cultul personalităţii lui Traian Băsescu, făcând să pălească până şi sloganurile ceauşiste. Amintim, spre exemplificare, doar formula lui Cărtărescu: „Traian Băsescu, un preşedinte pentru alte coordonate istorice”!
Am criticat, de asemenea, exoticele acţiuni organizate de ICR prin diversele capitale ale lumii, unde erau trimişi dansatori, muzicieni, pictori, scriitori doar pentru a se bifa un număr de evenimente culturale care să justifice o politică ineficientă de tip cultural, nicidecum un proiect de promovare care să atragă atenţia iubitorilor de artă din ţările respective. Se ajunsese astfel la organizarea unor lecturi de cărţi, a unor concerte în spaţii improprii, în faţa a 20-30 de persoane, pentru care se cheltuiau sume mari ce ar fi putut fi folosite pentru acţiuni de amploare, care să pună în valoare cultura românească. La aceste aşa-zise evenimente erau trimişi pe banii ICR unii scriitori împreună cu familiile, aşa cum s-a întâmplat cu Mircea Cărtărescu şi Mirel Bran, cheltuindu-se alţi bani care să justifice prezenţa soţiilor acestora, pe traduceri din scrierile nevestelor ori pentru lansarea unor filme ale acestora!
Am mai criticat, de asemenea, lipsa din preocupările fostei conduceri a promovării valorilor recunoscute ale culturii noastre: Eminescu, Blaga, Brâncuşi, Enescu, nume care ne reprezintă şi care formează fondul nostru cultural principal, fără de care am putea trece în ochii lumii ca venind de curând în civilizaţia europeană!
Acestea au fost principalele acuzaţii pe care le-am adus fostei conduceri a ICR, alături, desigur, de alte aberaţii culturale pe care le-a produs: organizarea de şedinţe foto la sediile din marile capitale europene pentru revistele de tip tabloid, acordarea de burse „ziariştilor culturali”, plata unor cursuri pentru învăţarea limbii germane de unii care aveau germana ca limbă maternă etc.
Ne aşteptam ca noua conducere a ICR să-şi fi însuşit criticile faţă de Patapievici et comp. şi să pornească la drum cu un proiect cultural care să răspundă cerinţelor ce au impus crearea aceastei instituţii.
E momentul aici să reamintim că aveau dreptate cei care au criticat Parlamentul când l-au uns pe Andrei Marga la şefia ICR fără să-l audieze în Comisia de cultură, căci acolo ar fi trebuit să-şi prezinte programul cu care intra în competiţie, întrucât în Parlament nu era validat un om, ci un proiect de promovare a culturii române!
De altfel, încă de la început, USL-ul a intrat cu stângul în această nouă etapă a ICR, prin numirea ca adjunct al lui Andrei Marga a lui Horia Gârbea, un scriitor (ca să fim eleganţi) mediocru, pe care, în afara girului dat de UNPR, nu-l recomanda nimic. Oricâte păcate ar fi avut Mircea Mihăieş, chiar aşa cum se ambiţionase să devină, adică o definiţie perfectă a cuvântului „impostor”, totuşi, în materie de cultură, depăşise binişor faza de urechist!
Dacă Andrei Marga ar fi vrut să dea celor care l-au numit o speranţă că ştie cu ce se mănâncă ICR-ul, ne-ar fi putut anunţa că-l va repune în circulaţie pe Lucian Blaga, prin traduceri, prin conferinţe în lumea filosofică, amintind lumii că însuşi Heidegger ceruse un rezumat al sistemului filosofic al acestuia. Poate că lumea ar fi interesată de „Baltagul” lui Sadoveanu, cu care, după eseul lui Alexandru Paleologu, s-ar putea să descopere că este înrudită. Or, poate, organizarea la Târgu Jiu a unui congres mondial Brâncuşi. Şi, desigur, ar fi putut să se continue publicarea unor traduceri din autorii contemporani, după eliminarea clientelismului afişat de vechea conducere.
Dar câte lucruri importante nu s-ar putea face la o astfel de instituţie! Totul este ca managerii ICR, oricare ar fi, să identifice, împreună ce cei care se pricep la cultură, numele cele mai importante din istoria noastră culturală, să-şi prioritizeze acţiunile, astfel încât să poată construi un proiect de anvergură, pe o anumită perioadă de timp, după care să putem constata că numele României este privit cu mai mult respect în lume!
Aşa cum se anunţă, proiectul noii conduceri a ICR este sortit eşecului, căci „mutarea accentului pe configurarea alternativelor de evoluţie a României”, „asumarea completitudinii culturii şi civilizaţiei actuale şi a faptului că ICR se obligă să cuprindă, în arcul culturii, informaţii, cunoştinţe, dar şi vederi generale, concepţii, viziuni”, „mutarea accentului de pe simpla adaptare la lumea din jur pe elaborarea de puncte de vedere, de perspective şi de abordări originale, făcând din România nu doar un spectator al situaţiei, ci locul de emergenţă al ideilor noi, conform ponderii ei istorice” – aşa cum citim în programul lui Andrei Marga – nu reprezintă altceva decât semnul neputinţei în faţa unei provocări majore în care este vorba despre ţară, nu despre nişte giumbuşlucuri politice.
Aşadar, înainte de orice, Andrei Marga ar trebui să se prezinte în Parlament cu un program serios pentru a obţine un vot de încredere, dacă nu vrea ca, în scurt timp, ”inovaţiile” sale să provoace imposibilul. Adică nostalgia după Patapievici şi Mihăieş.
