„Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.”
Boboteaza, cum este numită îndeobşte, este Ziua Epifaniei, a arătării lui Dumnezeu lumii în fiinţa lui Iisus din Nazareth. În biserica catolică este ziua în care se celebrează venirea magilor la Pruncul Iisus.
Botezul Domnului în apele Iordanului este descris de toţi evangheliştii. Porumbelul de deasupra capului lui Iisus, în momentul Botezului, semnifică Sfântul Duh pogorât asupra lui şi momentul în care Dumnezeul Tatăl îl indică drept Fiul Său. În Biserica Ortodoxă, slujbele încep cu Privegherea din Ajun, iar în dimineaţa zilei de 6 ianuarie preoţii sfinţesc apa, „Agheasma Mare”, care va ajuta peste an la apărarea de necazuri, de boli, de ispitirile Diavolului.
Moment crucial al creştinismului, Boboteaza este învestită de oameni cu puteri magice, devenind prilej al unor datini mai mult sau mai puţin păgâne, menite toate să purifice aerul şi pământul, să asigure belşugul holdelor. Iar practicile magice având drept scop în cea mai mare parte prevestirea viitorului, mai ales pentru tineri, sunt numeroase şi diferite de la o zonă la alta. În Bucovina, de exemplu, purificarea presupunea aprinderea focurilor, obicei numit „Ardeasca”. După sfinţirea apei de către preoţi, flăcăii se urcau pe locurile cele mai înalte din sat şi aprindeau ruguri din frunze şi vreascuri pe care le pregătiseră din ajun. În jurul focului se cânta, se dansa, iar tinerii săreau peste foc, ceea ce trebuia să-i ferească de boli şi de păcate tot restul anului. Cu cărbuni luaţi din aceste focuri erau apoi afumaţii pomii livezilor, iar cenuşa era împrăştiată în jurul caselor. Timp de trei zile, în unele locuri, reveneau colindătorii mascaţi, mai ales la casele cu fete de măritat. Un alt vechi obicei, practic dispărut, era „Chiraleisa”, un fel de colind al băieţilor mai mici. Numele lui este pronunţia populară a formulei „Kyrie eleison” (Doamne, miluieşte). Exista, de asemenea, tradiţia botezului cailor, pentru a-i feri de boli, dar şi pentru că ei ar putea deveni altfel întruparea diavolului.
Icoane şi picturi renascentiste
Piero della Francesca, Sfântul Ioan botezându-l pe Christos
Ziua Botezului lui Iisus este urmată de celebrarea, în 7 ianuarie, a Sfântului Ioan Botezătorul, „înainte-mergătorul, vestitorul şi botezătorul lui Iisus”. Numit de acesta „cel mai mare dintre cei născuţi din femei”, naşterea lui, ca şi menirea sa pe pământ au fost anunţate de îngerul Gavriil. „Va merge înaintea lui Dumnezeu (…) ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El”. Prooroc, pustnic în Deşetul Iudeii, Ioan îşi începe predicile în timpul lui Pilat din Pont: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia Cerurilor este aproape”. Botezul pocăinţei era săvârşit de el în râul Iordan, după cum spun evangheliile. „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine (…). El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”, scrie evanghelistul Matei.
Când Iisus a venit să fie botezat, Ioan i-a spus: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”. Când Duhul Sfânt pogoară asupra celui botezat, Ioan Botezătorul îl recunoaşte pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, care era înaintea lui, pe care l-a făcut cunoscut, şi care va boteza cu Duh Sfânt, relatează Evanghelia lui Ioan.
Faima lui Ioan Botezătorul era atât de mare, relatează evangheliştii Matei şi Marcu, încât Irod ajunge să creadă că Isus este, de fapt, Ioan Botezătorul înviat din morţi care face minuni. După moartea sa, trupul i-ar fi fost dus în Sebastia (Cisiordania de astăzi) şi înmormântat. Împăratul roman Iulian Apostatul ar fi ars trupul lui Ioan, iar capul lui, salvat, ar fi fost dus la Alexandria, în Egipt, apoi la Constantinopol, de unde a ajuns în provincia Poitou (Franţa), adus de către regele francon Peppin al III-lea (715-768). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.
Biserica îl cinsteşte pe Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria, iar iconografia ortodoxă îl reprezintă în icoana numită „Deisis”, rugându-se împreună cu ea, ca mijlocitori pentru iertarea păcatelor oamenilor. În calendarul ortodox are mai multe zile de pomenire: 24 iunie, naşterea sa, 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului, şi 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan, zi de post şi de rugăciune.
Celebrarea Naşterii lui Ioan Botezătorul este o mare excepţie făcută acestuia, întrucât sfinţii şi martirii sunt comemoraţi în ziua morţii, zi a naşterii lor în Împărăţia Cerurilor.
Leonardo da Vinci, Sfântul Ioan Botezătorul
Părţi din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc în bisericile Sfântul Dimitrie din Pireu, Grecia, Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt, Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franţa, Muzeul Benaki din Atena, Muzeul Topkapî din Istanbul, Moscheea Omeiazilor din Damasc, Siria, Mănăstirea Cetinje din Muntenegru şi Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Lipniţa, judeţul Constanţa.
În afara icoanelor, Sfântul Ioan este figurat în multe picturi renascentiste, cele mai importante fiind „Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan”, de Piero della Francesca, „Ioan Botezătorul”, de Tizian, sau „Sfântul Ioan Botezătorul”, ultima pictură importantă a lui Leonardo da Vinci, în care personajul biblic are o frumuseţe stranie, ambiguă.
După 7 ianuarie, ciclul sărbătorilor, început la Crăciun, care marchează reînnoirea spirituală şi calendaristică a lumii, se încheie.
