Radu Tîrcă, arhitect: Odată ce ar dispărea clădirile istorice din Govora, dispare întreaga logică în care a fost gândită stațiunea, care a fost construită ca un simbol al Vechiului Regat

Studiogovora a fost fondat în 2019 de arhitecții Radu Tîrcă și Ștefania Tîrcă, alături de istoricul de artă Irina Leca, pentru a documenta moștenirea culturală locală și pentru a dezvolta proiecte menite să revitalizeze stațiunea, unde încă mai există un fond arhitectural unic și foarte prețios, care riscă să se piardă. Anual, Studiogovora organizează Zilele Arhitecturii Balneare, un eveniment dedicat revitalizării patrimoniului din Băile Govora prin artă și implicare civică.

În 2024, Studiogovora a devenit organizație membră a Europa Nostra, cea mai amplă și influentă rețea de patrimoniu de pe continent. Fondată în 1963, organizația Europa Nostra reunește membri din peste 40 de țări și colaborează îndeaproape cu instituții precum Uniunea Europeană, Consiliul Europei și UNESCO, pentru a proteja și celebra moștenirea noastră comună. Cu o misiune de a inspira și sprijini societatea civilă, Europa Nostra joacă un rol esențial în amplificarea mișcării dedicate conservării patrimoniului cultural și natural al Europei.

Colectivul Studiogovora a restaurat un loc emblematic pentru stațiune, Foișorul Interbelic și a elaborat un prețios Ghid de bune practici, care este gratuit și online și care vine în ajutorul celor care își doresc să facă intervenții asupra clădirilor – reparații, extinderi sau construcții noi.

De asemenea, Studiogovora organizează o școală de vară de patrimoniu, Govora Heritage Lab. În 2025, Bienala Națională de Arhitectură a premiat această școală de vară, confirmând că stațiunea poate fi un loc ideal pentru a învăța despre patrimoniu, aplicat și interdisciplinar.

Băile Govora se confruntă cu o situație care, de fapt, durează de mai mult timp, dar care acum a ajuns la un punct critic. Acolo există un conflict local, legat de imobile și situri emblematice, precum Pavilionul de Băi și Parcul Balnear, care sunt incluse într-o zonă protejată, dar care nu sunt încă clasate ca monumente istorice, având astfel un nivel mic de protecție. Aceste imobile sunt în pericol de a fi supuse unor planuri imobiliare care pot alege să ignore valorile de patrimoniu, ceea ce poate duce la distrugerea celei mai valoroase zone a stațiunii.

Studiogovora s-a alăturat inițiativei Pro Patrimonio referitor la clasarea de urgență a unor imobile propuse pentru includerea în Lista Monumentelor Istorice încă de acum 14 ani, fapt care a dus la tensiuni locale. Situația a escaladat, iar în ultimele luni membrii echipei Studiovora se confruntă cu o campanie de acțiuni de intimidare și denigrare în presa locală, menită să descurajeze eforturile lor de până acum.

Recent, Ordinul Arhitecților din România și-a exprimat solidaritatea cu eforturile colectivului Studiogovora de a proteja patrimoniul arhitectural local, supus presiunilor imobiliare.

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă la Govora, am făcut un mic glosar – sperăm de ajutor și în completarea discuției cu arhitectul Radu Tîrcă.

• Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil şi se finalizează prin înscrierea acestuia în Lista Monumentelor Istorice din România.
• Declasarea este radierea din Lista Monumentelor Istorice din România a unui bun imobil sau a unei părţi din acesta, prin menţionarea în listă a ordinului de declasare.

HI: V-aș ruga să ne faceți un istoric al demersurilor echipei Studiogovora la Băile Govora.

RT: În 2019, când am terminat Universitatea de Arhitectură, eu, împreună cu soția mea, Ștefania – care e și ea arhitectă, cofondatoare a Studiogovora – la finalul celor șase ani de studiu, ne-am ales ca subiect pentru lucrarea de diplomă patrimoniul din Băile Govora, mai exact revitalizarea a două clădiri emblematice ale stațiunii, Vila Silva – în cazul meu și Pavilionul de Băi și Parcul Balnear – în cazul Ștefaniei. În perioada respectivă, lucrările acestea de diplomă au fost foarte bine primite, pentru că nu exista încă o modă, să-i spunem, cu lucrul intensiv cu patrimoniul – vorbim de 2018 – 2019 – și, practic, și noi am reușit să punem o piatră la fundația asta destul de puternică. Acum studenții din mai toate universitățile, inclusiv din Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, lucrează foarte mult pe patrimoniu. După ce am cunoscut-o pe Irina Leca, istoric de artă, am reușit să ne constituim într-un grup de inițiativă civic și să depunem primul nostru proiect pentru Govora la Ordinul Arhitecților în 2020. Așa a început toată povestea noastră. Evident că noi eram naivi, societatea din Govora era foarte polarizată și ne aflam în an electoral, așa că am primit foarte multe comentarii sceptice, sau chiar ostile, încă de atunci. Eu, fiind de acolo, comunitatea nu a înțeles inițial ce se întâmplă.

HI: De la localnici? 

RT: Și de la localnici și de la autorități. Autoritățile erau destul de circumspecte cu noi – „de ce tocmai acum?” Am mers cât de des am putut atunci la Govora să le explic oamenilor că nu am nicio miză ascunsă, că era vorba de mine, o persoană familiară, că îi cunoșteau pe părinții mei…

HI: Ca o garanție? 

RT: Ca o garanție a faptului că totul este onest. Acesta era contextul în care am început să activăm, după ce am câștigat acel apel public transparent.

Ne-am gândit să facem mai mult, în afara faptului că organizăm anual din 2020 Zilele Arhitecturii Balneare la Govora. Ne propunem să punem în prim plan întreg patrimoniul din Băile Govora, pentru că e vorba de un țesut construit în mare nevoie. Facem în fiecare an tururi ghidate, concert de jazz, expoziții și am reușit în anii trecuți să realizăm o colaborare cu mediul universitar, pentru ca studenții să vină în cadrul temelor de Reabilitare a Fondului Construit cu scenarii alternative care pot inspira viitoare proiecte.

Am avut șansa ca, în afară de interesul arătat în cadrul Facultății de Arhitectură din București, să vină alături de noi studenții, adică să devină foarte important subiectul patrimoniului din Govora. Sunt studenți de la Timișoara, de la Oradea, de la București și am ajuns la un număr remarcabil, cred că peste 20 de lucrări de diplomă despre Govora. Chiar și de la Harvard Graduate School of Design ne-a scris o studentă din România că e interesată de ce se întâmplă la Govora și vrea să-și dea diploma pe tema asta, așa că am ajutat-o cu tot ce am putut.

Ne-am străduit să punem patrimoniul pe agenda publică și să organizăm local dezbateri, cu invitație pentru toată lumea interesată de-a lungul timpului- de la Consiliul Județean, până la primărie. Spre exemplu, în 2020, am organizat o masă rotundă și am discutat despre patrimoniu ca resursă. Există această prejudecată că, dacă ai un monument istoric, este cel mai rău lucru posibil, nu mai poți investi cum vrei, ești la mâna cuiva care îți controlează investiția. Ceea ce este fals. Într-adevăr, nu este ceva ușor și trebuie să ții cont de valorile de patrimoniu, dar pentru asta există sprijin și avantaje. Institutul Național al Patrimoniului oferă fonduri prin Timbrul Monumentelor Istorice, există anumite linii de creditare special făcute pentru monumente istorice, poți să nu plătești impozite și așa mai departe.

HI: Și avantaje colaterale, poate turism mai mult?

RT: Sigur că da. Toată Govora a fost gândită, de fapt, ca un proiect fanion la 1900, pentru ca oamenii cu putere financiară să nu mai plece în străinătate la băi, pentru a putea rămâne și investi în acest proiect. De ce îi spun proiect fanion? În cartea lui, (n.r.: Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină) Andrei Răzvan Voinea spune că: „La sfârșitul secolului 19 – început de secol 20, două proiecte mari au fost supuse atenției Guvernului României, respectiv înființarea Societății de Transport București și înființarea Societății Govora – Călimănești”, care era această antrepriză pentru prelucrarea de minerale, pentru că, în primă instanță, Guvernul căuta acolo petrol. Nu au găsit petrol, au găsit iod. Și atunci s-au gândit că se poate face ceva important acolo. Aș spune că Govora a fost un proiect național pentru Vechiul Regat, a fost singura stațiune balneară în care s-a construit de la zero și în care s-a sistematizat în mijlocul pădurilor, unde nu exista nimic înainte, un parc cu o întreagă infrastructură pe sub el – tuneluri care există și azi -, cu clădiri minunate, semnate de arhitecții cei mai importanți ai Bucureștiului de atunci, cei care au făcut Hotelul Lido, Cercul Militar, toți au lucrat la Govora în perioada respectivă.

HI: Dați-ne câteva nume.

RT: Ernest Doneaud (n.r.: arhitect român de origine franceză, absolvent al Şcolii de Arhitectură din Paris), Dimitrie Maimarolu, Gheorghe Simotta, Grigore Cerchez, Ion Boceanu. Toată floarea arhitecturii a lucrat de la sfârșitul secolului 19 până în 1948 la Govora, pe diferite proiecte. Stațiunile balneare sunt o intersecție între oraș și natură, dacă vrem, așa mai simplist spus, în sensul în care ele beneficiază, pe de-o parte, de partea medicală, curativă, dar, în același timp, și de un peisaj extraordinar. Departe de zona urbană, ca arhitect puteai construi un tip de arhitectură inspirată de cea a stațiunilor franceze, unde se făceau foarte multe experimente de arhitectură.

De altfel, găsim în numerele revistei Arhitectura din acea vreme numeroase mențiuni despre vilele construite aici. Era un lucru foarte important să construiești la Govora, pentru Societatea Govora- Călimănești, pentru că îți ofereau tot ce aveai nevoie pentru a putea experimenta ca arhitect. E foarte important de subliniat asta, pentru că noi pentru asta milităm. Odată ce ar dispărea clădirile istorice din Govora, dispare întreaga logică în care a fost gândită stațiunea. În momentul în care dispar rând pe rând clădirile istorice din oraș, tu poți să-i spui oricum, dar numai Govora nu, pentru că ele sunt identitatea acelui oraș.

HI: Reprezintă o amprentă identitară. 

RT: Da, Govora nu mai e, fără clădirile respective. Să vă spun ceva și despre Pavilionul de Băi, simbolul stațiunii. A fost construit de către primul guvern Brătianu, ca o clădire extrem de importantă pentru Vechiul Regat al României, la începutul anilor 1900. Astăzi a rămas singurul stabiliment balnear istoric, proiectat de unul dintre cei mai faimoși arhitecți ai vremii din țară, în care se văd mizele, ambițiile și aspirațiile Vechiului Regat. La Băile Olănești nu mai există, la Ocnele Mari nu mai există, nici la Călimănești, ca în multe alte locuri.

A existat la Govora legenda urbană că Pavilionul de Băi a fost inclus, la un moment dat, pe Lista monumentelor și declasat. Oamenii știau că e o clădire atât de frumoasă și importantă, încât sigur a fost la un moment dat monument istoric, dar că l-au declasat, undeva în anii 1990 – 2000 și, mă rog, tot felul de ipoteze. Noi am căutat în arhive și am discutat cu foarte mulți profesioniști, de la arhiviști până la arhitecți urbaniști specializați în urbanism istoric, să vedem dacă Pavilionul de Băi a fost vreodată clasat. Nu a fost, însă am aflat că a existat o propunere de clasare în 2010 – 2011, printr-un studiu istoric, care fundamenta Planul Urbanistic General al Băilor Govora.

Am primit de la mai mulți colegi această informație că, pentru că a fost avizat studiul istoric, la Ministerul Culturii ar trebui să existe mai multe informații. Am cerut mai multe informații pe legea 544 (n.r.: Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public garantează oricărei persoane dreptul de a solicita și obține informații de la autoritățile și instituțiile publice, în scopul transparenței și participării civice) și am găsit acest aviz dat de ministrul Kelemen Hunor în 2011. Avizul stipula clar anumite obligații, luând în considerare studiul istoric făcut de domnul Sergiu Nistor, arhitect și profesor. Pe baza acestui studiu istoric, Ministerul Culturii a dat un aviz favorabil pentru Planul Urbanistic General al Govorei, cu condiția clasării a patru obiective – Pavilionul de Băi, ansamblul Parcului Balnear, Hotelul Ștefănescu și încă o clădire vernaculară veche de tip han, de pe strada Tudor Vladimirescu. Avizul cerea ca Direcția Județeană pentru Cultură, împreună cu Primăria, să ducă la bun sfârșit clasările. Acest lucru nu s-a întâmplat din 2011, până în momentul actual. Anul acesta, Fundația Pro Patrimonio a readus în atenția Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice acel aviz din 2011 și situația patrimoniului din Govora.

HI: Haideți să explicăm ce înseamnă clasare pentru o clădire. 

RT: Cât mai simplu, clasarea înseamnă că, teoretic, o clădire nu mai poate fi distrusă. Că se acordă o mai mare atenție din partea profesioniștilor, dar și a beneficiarilor, când se lucrează cu acea clădire. Înseamnă că se elimină riscul de a deveni pastișă și kitsch. Există ideea asta la noi că putem demola clădirea și o reconstruim așa cum a fost. Nu se poate decât în situații critice. Însăși definiția monumentului e că materia trebuie prezervată, pentru că noi nu vom mai avea meșterii de la 1914. A înlocui clădirea sau părți din clădire presupune pierderea valorilor inițiale. Deci, a fi monument înseamnă că e o clădire foarte importantă, că merită toată atenția ațintită asupra ei. Adică, orice intervenție trebuie să se bazeze temeinic pe mai multe studii și expertize, printre care aș zice că cel mai important este studiul istoric. Acesta stabilește valorile clădirii, iar mai apoi propunerile de intervenție sunt evaluate în cadrul unei comisii de specialitate a Ministerului Culturii. Mai înseamnă, în același timp, când se finalizează lucrările, că vei avea o clădire splendidă, restaurată și cu o valoare mult mai mare, care îți va aduce un răspuns financiar într-un timp mult mai scurt decât o clădire mult mai banală, după cum demonstrează și studiile recente.

HI: Când spuneți răspuns financiar vă referiți la profit?

RT: Un profit, evident, și un proces de poziționare pe piață mult mai bun. Asta se întâmplă la Govora cu Hotelul Palace. La un moment dat, povesteau cei care îl dețin că voiau să-l renoveze și și-au pus problema să-l declaseze. Până la urmă nu l-au declasat, l-au restaurat cu fonduri europene și acum îl promovează ca fiind unicul hotel monument istoric din zonă, care are bază de tratament integrată, primul hotel cu lift etc.

Eu aș face următorul exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat hotelul cu tablă albastră pe el, cu aer condiționat pus pe fațadă și așa mai departe? Ar fi fost mai ieftin și, evident, contextul economic contează. Dar rezultatul ar fi fost cu totul altul.

Clasarea înseamnă o proporție majoritară în care clădirea trebuie prezervată, restaurată și adusă la vechiul ei potențial, cu mult mai multă atenție. Nu restrânge posibilitatea de a interveni, ci protejează valorile în funcție de importanța lor.

HI: Asta înseamnă că se poate moderniza, i se pot aduce niște modificări neintruzive, care să o facă funcțională.

RT: Exact. Dacă ne uităm la tot ce înseamnă premiile Europa Nostra, la toate bienalele și anualele de arhitectură din zona noastră – nu mai spun din Europa de Vest, chiar și din Europa Centrală și de Est -, vom vedea că au existat tipurile astea de intervenții critice extraordinare, cu un anumit respect față de clădire, dar modernizând-o și aducând-o în vremea contemporană, că nici nu s-ar putea altfel. Și este exemplul Băilor din Bankya, Bulgaria, care au fost restaurate recent fix în același context. Ele sunt publice, adică sunt ale statului, s-au chinuit și acolo foarte mult, mai ales statul, dar au fost restaurate și acum sunt extrem de apreciate.

Restaurarea este un lucru benefic pentru investiții, asta e clar.

Radu Tîrcă, arhitect: Govora poate crește și se poate dezvolta împreună cu patrimoniul său

Băile Govora există încă de la sfârșitul secolului 19. Cu ajutorul arhitectului Radu Tîrcă, Hildegard Ignătescu a aflat ce se întâmplă la Govora, care este situația patrimoniului de acolo și a reconstituit istoricul acestor băi, de o importanță strategică și cu un patrimoniu construit extrem de valoros pentru acea epocă, dar și pentru zilele noastre.

Govora a fost fondată în 1887, la insistențele prim-ministrului I.C.Brătianu, în contextul dorinței din epocă de a beneficia, pe teritoriul tânărului Regat al României, de stațiuni balneare similare cu cele din Vestul Europei. Afinitatea societății românești pentru cultura franceză a făcut ca Băile Govora să fie realizată după modelul orașului-parc adoptat de stațiunile balneare franceze precum Vittel, Vichy, Evian sau Aix-les-Bains. Brătianu avea un interes aparte pentru apele bogate în sulf și iod de lângă satul Govora, preferând efectul curativ al acestora celor din străinătate. 

Primele amenajări au constat în construcția unui Stabiliment de Băi, sub conducerea doctorului Nicolae Popescu Zorileanu și supravegherea lui I.C. Brătianu însuși. Limita „cartierului termal” era dată de un parc sumar amenajat în jurul acestei construcții, în care s-au construit în anii următori trei hoteluri și o serie de izvoare și clădiri auxiliare. În jurul acestui nucleu, începând cu finalul secolului 19, statul vinde terenuri pentru reședințe private și spații de cazare, din dorința de a atrage investiții. Multe dintre clădirile construite în această primă etapă s-au pierdut. Printre cele păstrate până astăzi se numără Vila Ivanovici și Hotelul Ștefănescu.

Cum amenajările termale și condițiile de cazare existente în acea primă etapă erau departe de a fi ideale, în 1910 stațiunea trece în administrația Societății Govora- Călimănești, nou înființată pentru a prelua clădirile statului, a le extinde și moderniza. Societatea, aflată sub conducerea lui Vintilă Brătianu, investește masiv în reamenajarea parcului, modernizarea hotelurilor și pavilionului de băi, dar și în dezvoltarea edilitară a micii așezări din jur. Intervențiile care au definit imaginea Băilor Govora au fost construirea grandiosului Hotelul Palace, reconstrucția Stabilimentului de Băi după planurile arhitectului francez Ernest Doneaud și amenajarea parcului de către arhitectul peisagist Ernest Pinard.

Instaurarea regimului comunist a însemnat o schimbare de direcție și pentru stațiune. Trecerea la turismul de masă bazat pe subvenții de stat a dus la schimbarea peisajului social, precum și a modurilor de petrecere a timpului și utilizare a spațiului, dar și la o creștere considerabilă a numărului de vizitatori și rezidenți. Din punct de vedere edilitar și economic, stațiunea a cunoscut un real progres, căutând să facă față cerințelor din ce în ce mai mari. În această perioadă, au fost demolate multe vile istorice, fie pentru pentru că erau nesigure, fie pentru a face loc unor noi construcții. Pentru a crește capacitatea de cazare, statul a creat un plan de sistematizare care prevedea înlocuirea construcțiilor istorice cu unități de cazare de capacitate mare, cu baze de tratament proprii. Implementarea acestuia nu a mai fost posibilă, iar orașul a reușit să păstreze o mare parte din configurația inițială, legătura cu peisajul înconjurător și atmosfera de oraș grădină.

Perioada de tranziție care a urmat căderii regimului comunist a dus la scăderea drastică a numărului de turiști și abandonul mai multor clădiri din Băile Govora. Retrocedările din jurul anilor 2000 au avut, de asemenea, impact asupra fondului construit, întreținerea și paza clădirilor în litigiu nefiind acoperite pe durata proceselor și ducând la degradarea clădirilor istorice. Totuși, în ultimii ani, odată cu oportunitatea oferită de fondurile europene și alte instrumente de finanțare, câteva dintre clădirile și spațiile publice din oraș au fost restaurate. Parcul constituie, încă, nucleul central al orașului, fiind principalul obiectiv al turismului în stațiune, turism care este în creștere și are nevoie de noi perspective de dezvoltare.

HI: Cum am spus, la Govora este un conflict, e o situație neplăcută. Cum se poate salva patrimoniul, care ar fi soluția ideală într-o lume ideală și, de fapt, să vorbim și despre lumea noastră concretă. Ce vă doriți? Ce se poate face acum? 

RT: Ce ne dorim noi într-o lume ideală, să plecăm de la premiza asta deocamdată, este ca toate domeniile profesionale, împreună cu instituțiile statului și societatea civilă, să lucreze suficient de bine, cât să existe o strategie și o direcție cel puțin pentru stațiunile balneare – că noi asta studiem – și pentru patrimoniul din ele. Să se înțeleagă că orașul poate crește și se poate dezvolta împreună cu patrimoniul său, că patrimoniul nu e o povară, că menținerea și restaurarea păstrează identitatea în comunitățile mici și că imobilele noi sunt binevenite, atât timp cât se respectă legea și există o strategie echitabilă.

Și aici revin la ce ne dorim noi la Studiogovora.

La început nu ne era clar. Voiam doar să salvăm patrimoniul din Govora, care era atât de special. Govora este singura stațiune care nu a trecut în socialism printr-un proces de densificare și distrugere a patrimoniului, paradoxal, așa cum s-a întâmplat în alte stațiuni balneare din țară. A existat și partea asta bună pentru Govora, care a fost înghețată în timp și în care nu au existat investiții haotice. Acum, dacă s-ar debloca investițiile, trebuie să existe totuși o strategie, pentru că, altfel, acest tip de patrimoniu e vulnerabil.

Așa am început să lucrăm pe politici publice locale. Am făcut un Ghid de bune practici, pe care l-am donat primăriei și care este disponibil gratuit online. Credem că este un ghid comprehensiv și complet și pentru alte stațiuni balneare, pentru că nu ne-am referit doar la Govora. În subsidiar, ne-am gândit că aceleași probleme sunt peste tot în stațiuni balneare.

HI: Și pentru clădiri istorice în general.

RT: Da, și pentru locuitori. Pentru că ne-am gândit la oamenii care au o mică clădire istorică și evident, tentația este să pui niște polistiren pe fațadă, să înlocuiești tâmplăria istorică, fără să conștientizezi, de fapt, ce arunci acolo. Noi am cerut sprijinul comunității noastre pentru a tipări ghidul și l-am lansat cu o dezbatere la Ordinul Arhitecților din România. Am invitat primăria, toate instituțiile. Nu au venit. În schimb, a venit Institutul Național al Patrimoniului. Am mai organizat o discuție și la Râmnicu Vâlcea. Am mai încercat și la Govora, am avut o mică dezbatere publică, iar din acea mică dezbatere publică s-a născut pentru prima oară în istoria Govorei o comisie de urbanism, în care am fost și eu propus. Între timp, am fost dat afară, am aflat pe surse că am început să încurc, pentru că n-am fost de acord cu anumite autorizări.

Pe moment, Primăria Govora a avut bunavoința de a publica pe site Ghidul de bune practici, însă promisiunea a fost, de fapt, că îl vor face anexă a planului urbanistic general. Adică, în regulă, nu există o obligativitate în acest sens, dar nici nu e doar o carte care va sta undeva într-un dosar. Dar asta nu s-a întâmplat. Am încercat, din răsputeri, să atragem atenția că ar fi foarte bine. În comisia de urbanism nu s-a luat act, deși scria foarte clar că la baza comisiei stau regulamentul, evident, dar și Ghidul de bune practici. Și au început să apară intervențiile total intrusive pentru oraș, s-au demolat clădiri mici, vechi și s-a făcut loc unor clădiri noi care nu respectă de multe ori legea, specificul local nici atât.

Într-unul dintre cazuri, am acționat în instanță primăria pentru o autorizație ilegală și acum ne luptăm să vedem dacă vom reuși să câștigăm. În situația dată era un teren în zona istorică a orașului și s-a creat un precedent urbanistic extrem de nefericit. Noi am observat că în planul urbanistic era spațiu verde, adică cu 5% posibilitate de a construi, conform legii.

Uitându-ne la oraș, ne-am dat seama că sunt foarte multe nereguli de tipul ăsta, pe care le documentăm în continuare. În paralel, a intervenit partea aceasta de presiune imobiliară asupra clădirilor care au stat nefolosite atâta timp și dintr-o dată există un interes foarte mare pentru investiții. În această perspectivă iminentă, instituțiile publice trebuie să își asume o poziție și să recupereze munca lăsată în urmă. Direcția Județeană pentru Cultură – care are această putere de a declanșa de îndată procedurile de clasare – amână să acționeze.

Eu pot să înțeleg asta, într-un fel, pentru că orice Direcție Județeană pentru Cultură are doi – trei oameni, deci fonduri insuficiente pentru asta. Însă, de aceea, Pro Patrimonio și noi ne-am oferit să ajutăm cu tot ce este nevoie.

HI: Împreună cu Institutul Național al Patrimoniului.

RT: Exact. Care, împreună cu Comisia Națională a Monumentelor Istorice, a spus foarte clar, pe baza unor acte clare, că procedura de clasare trebuie declanșată. Noi suntem acum arătați cu degetul și întrebați de ce nu s-au făcut acești pași de clasare mai demult, însă responsabilitatea aparține în primul rând autorităților locale. Pe de altă parte, am fost denigrați public, tocmai pentru că am adus în discuție subiectul reluării atribuțiilor de protejare a patrimoniului, mai ales a Pavilionului de Băi și a Parcului Central.

HI: Acolo e un risc, nu? Proprietarul Pavilionului de Băi a făcut câteva acuzații publice?

RT: Da, există niște impresii nefondate care s-au transformat în amenințări cu plângeri penale și mai multe încercări de intimidare, pe baza acestor narative cu iz conspiraționist. Problema nu e asta, faptul că acuzațiile sunt false poate fi dovedit foarte ușor. În realitate, ni se pare îngrijorător faptul că nu există transparență cu privire la proiectele care se desfășoară în Băile Govora. Legea 544 este legea transparenței publice, prin care se pot cere anumite documente, cum ar fi certificate de urbanism, sau autorizații de construire, care ar trebui publicate la avizier, sau pe site-ul primăriei. Nu se întâmplă asta. Am avut chiar și un proces cu primăria, pentru că nu au vrut să ne dea documente de interes public, deși erau obligați prin lege. Am cerut lista autorizațiilor de construire. Dacă vă uitați pe site-ul primăriei, nu mai este nimic publicat din 2022 până în momentul actual. Aceasta e o problemă foarte mare care face ca lucrurile să devină neclare.

HI: Voiam să vă întreb ceva personal. V-ați născut acolo, la Băile Govora, ați crescut acolo. Când ați plecat și cum v-ați întors? 

RT: Păi n-am plecat niciodată. Doar cât am fost la facultate.

Atât de mult m-am atașat de Govora, încât am rămas la liceu acolo, era un liceu pe moarte, că nu mai aveau copii. Însă am vrut cu tot dinadinsul să rămân aproape de prieteni, de bunici. Mi-a plăcut să copilăresc în Govora. Eu cred sincer și am mai declarat asta, a fost aproape raiul pe pământ. Ai siguranță, te poți juca afară, ai foarte multe parcuri, spații verzi. Există pădurea și exista toată această atmosferă de convivialitate, de apartenență. Când am plecat la București, mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc cu un oraș atât de mare. Mergeam aproape în fiecare weekend înapoi acasă la părinții mei, la bunicii mei, care au trăit și au lucrat la Govora, tocmai pentru a încerca să înțeleg dacă pot și eu să ajut comunitatea. Am avut oferte să plec în afară la studii postdoctorale. Încă mă mai gândesc, ce-i drept. Nu am vrut să plec din țară, tocmai pentru că am zis că Govora poate deveni acest hub al unei arhitecturi de extrem de bună calitate, politici publice, tocmai pentru că e un loc mic și divers. Un loc unde să arătăm că Uite, dom’le, se poate! Am putea fi un exemplu pentru alte stațiuni și orașe mici din țară.

Cum e lăudată Oradea pentru că a avut politici publice de regenerare urbană, așa am vrut și eu să fac la Govora cu colegii mei și ne-am lovit tocmai de situația dată. Dar nu renunțăm așa ușor.

HI: Și aveți susținere. 

RT: Da.

HI: Localnicii vă susțin? 

Localnicii ne-au transmis de multe ori foarte multă energie. O parte dintre ei ne susțin foarte mult, o parte… Trebuie spus că, fiind o comunitate mică, frica e instaurată foarte bine acolo față de cei care au putere de decizie directă asupra vieții oamenilor. Și atunci unii oameni ne susțin, dar din umbră. Iar cei care sunt cu adevărat independenți, care lucrează în alte orașe sau la Râmnicu Vâlcea, ne susțin fără rețineri. Mai mult, e un amplu proces de manipulare pus foarte bine în joc de diverși oameni, cu diverse ziare și interese. Dar ne-am bucurat să vedem că oamenii au o reală încredere în ce facem.

HI: Nu vă e frică? 

RT: Nu, nu ne este frică. Nu avem de ce să ne fie frică. Chiar credem că lucrurile ar trebui așezate pe o direcție.

Ce ne dorim noi este ca Govora să aibă o direcție foarte clară în urbanism, să se înțeleagă că, având o strategie – nu de birou, cum se spune, de fișet-, ci o strategie în care comunitatea își spune cuvântul – deci e participativă – toată lumea va câștiga, inclusiv investitorii, inclusiv oamenii. Așadar, ar fi o negociere normală. Și noi, tot ce facem, facem cu foarte bună credință, de cele mai multe ori pro bono.

HI: Aveți încredere în viitor? Aveți încredere în justiție? 

RT: În justiție, evident. Și în viitor. Noi vom lupta atât cât putem. Totuși, suntem oameni și avem limite. Acum, o mare parte din bugetul asociației merge pe demersuri de reprezentare în justiție a orașului, tocmai ca să se poată dezvolta. Lumea e nefericită cu ce a fost înainte, dar nu știe ce vrea să fie mai departe. Ori noi asta vrem să le arătăm, că există această direcție dată de patrimoniu și că ar trebui să fie mai optimiști. Și atunci, atragem și noi atenția, la rândul nostru, către comunitate, că oricât iubim orașul și vrem să ajutăm, lucrurile se schimbă pornind de la fiecare în parte. Trebuie și ei să se implice mult mai activ, pentru că lupta pentru patrimoniu și pentru viitorul bun al Govorei de abia acum începe.