După mai bine de 20 de ani de antreprenoriat în România, pot spune un lucru cert: sistemul m-a obligat să fiu rezilientă și să mă adaptez mai repede decât au fost alții nevoiți să o facă în alte țări.
Da, am spus-o și o voi mai spune, asta a venit odată cu lupta pe care simt că o duc cu ziua de mâine, când nu știu dacă mâine trebuie să lupt la fel sau diferit doar pentru că așa funcționează sistemul la noi.
Și, ca mine, știu că sunt mulți antreprenori în România, o majoritate covârșitoare.
Așadar, având o asemenea clasă de antreprenori, în maximum șase luni de la implementarea următoarelor măsuri, România ar vedea semne clare de stabilizare și însănătoșire economică:
1. Scaderea impozitării pe muncă până la 36%, urmat de
2. Moratoriu Fiscal 18 luni – nimeni nu se mai atinge de codul fiscal 18 luni pentru a crea predictibilitate.
3. Curățarea companiilor de stat falimentare care generează creșteri de taxe pentru mediul privat. Banii economisiți vor reduce deficitul și inflația, lucru care se va reflecta direct în dobânzi mai mici pentru finanțările antreprenorilor.
Trei lucruri simple care vor da startul României competitive. Până atunci, putem doar visa.
