Aproximativ 400 de cadre în rezervă din MApN, MAI, SRI şi SPP protestează, luni dimineaţă, în faţa Prefecturii Constanţa, faţă de decizia Guvernului de racalculare a pensiilor militarilor.
Protestatarii scandează „Jos Băsescu!”, „Armata vrea dreptate, onoare, demnitate!”.
De asemenea, aceştia au mai multe pancarte pe care scrie „Armata în rezervă este tot o armată”, „Cu noi aţi ajuns în NATO”, „Afară din ţară cu ciuma mondială”. De asemenea, protestatarii au adus cu ei o pancartă cu fotografia lui Traian Băsescu şi cu mesajele: „Călăul suprem al Armatei Române; Totul este sub control; V-am ciuruit”.
Mitingul este programat să se desfăşoare până la ora 12.00, în zonă fiind moblizate mai multe echipaje de jandarmi.
Pensionarii din MAI au depus, vineri, o plângere penală la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva miniştrilor Apărării şi de Interne, Gabriel Oprea şi Traian Igaş, precum şi împotriva directorului SRI, George Maior, acuzându-i de abuz în seviciu contra intereselor persoanei.
Pensionarii din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) reclamă scăderi ale pensiilor de până la 60 la sută după recalculare şi califică decizia Guvernului drept o „dezonorare” a foştilor militari şi poliţişti, urmând să îşi ceară drepturile pierdute prin intermediul instanţelor.
Pensiile foştilor militari au fost în ultima perioadă subiect de dezbatere, în contextul recalculării.
Update: Pensionarii militari s-au îmbrâncit la mitingul din Constanţa
Un militar în rezervă a încercat să forţeze cordonul de jandarmi şi a dărâmat gardul care îi despărţea pe protestari de sediul prefecturii. Patru jandarmiau intervenit ca să-l liniştească.
Bărbatul a fost ridicat de jandarmi şi a fost dus la poliţie. Este vorba despre Vasile Teofil, un locotent militar în rezervă care se pare că nu face parte din sindicatul militarilor.
„O persoană a încercat să treacă de cordonul de jandarmi. Avea o pancarta şi a încercat să lovească un jandarm. Va fi sancţionat contravenţional cu o amendă între 200 şi 2.000. Protestarii spun că această persoană nu face parte dintre ei”, a declarat Sorin Banca, purtător de cuvânt Jandarmeria Constanţa.
Până acum prefectul nu a stat de vorbă cu oamenii. Acesta aşteaptă ca o comisie formată din pensionari militari să meargă să discute cu el.