Traian Băsescu i-a spus liderului grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Joseph Daul, pe care l-a primit, vineri, la Cotroceni, că trebuie să ne apărăm interesele şi chiar dacă nu sunt interese foarte mari.
„Bun venit la Bucureşti, domnule preşedinte. Ne bucură vizita dvs şi a vicepreşedintelui grupului PPE (Jaime Mayor Oreja – n.r.) la Bucureşti, mai ales că se pare că, fără voia noastră, suntem într-o tensiune publică şi în mod cert noi nu ne-o dorim, dar nici nu putem să stăm să se prăvălească furtuna pe noi. În mod cert, trebuie să ne apărăm interesele şi chiar dacă nu sunt interese foarte mari, dar o minimă demnitate trebuie să ne-o apărăm. Ne pare rău că s-au tensionat lucrurile public”, i-a spus Băsescu lui Daul, referindu-se la dosarul Schengen, informează NewsIn.
„Îmi vizitez prietenii, iar atunci când îţi vizitezi prietenii trebuie să vorbeşti şi despre lucrurile care te supără şi despre lucrurile care trebuie să meargă înainte, despre Europa, dar şi pentru a pregăti următorul buget al UE, cel de după 2013”, a răspuns Daul.