Una dintre cele patru persoane pentru care procurorii bucureşteni au cerut instanţei, luni, arestarea preventivă în cazul permiselor obţinute fraudulos, este cadru didactic la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, judecătorii hotărând cercetarea sa în libertate, au spus surse judiciare.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au reţinut, luni, alte patru persoane suspectate în cazul obţinerii frauduloase de permise în Capitală, în care au fost deja arestaţi cinci angajaţi ai Serviciului Permise de Conducere şi nouă instructori auto.
Cei patru sunt Ionuţ Alexandru Tănasă, Valuţa Tănasă, Rodica Alina Ioniţă şi Ana Felicia Diaconu, cea din urmă cadru universitar la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis cercetarea celor patru în libertate, dar cu interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.