„Vineri am fost la Innsbruck, l-am aşteptat în hol, n-am mai urcat la el în rezervă, a coborât singur cu liftul, ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat, mi-a zis că i-a fost dor de mine, şi mie de el, am ieşit la o cafenea, alături, unde am mâncat, eu am băut o bere, iar el, un ceai”, povesteşte Găinuşă.
Mihai Găinuşă s-a întors vineri de la Innsbruck şi a mărturisit că a luat masa cu colegul său de la „Cronica Cârcotaşilor”, potrivit ziarulring.ro.
Mişu i-a respectat dorinţa lui Huidu şi împreună cu ştirista Oana Paraschiv a reluat de luni matinalul Kiss FM.
Huidu a ascultat emisiunea online şi a fost mulţumit de rezultat, dar spune că abia aşteaptă să revină.
„Ar fi bine după aceea să ne luăm şi noi concediu, să ne odihnim şi să-l lăsăm pe el singur puţin. Putem să încercăm chestia asta, numai să fie benevol, nu un concediu medical”, glumeşte Găinuşă.
Perioada de refacere a lui Huidu durează, dar deja merge pe picioarele lui.
„Am vorbit cu el, merge pe picioarele lui, pedalează pe bicicletă, face exerciţii, că a stat trei săptămâni în pat şi muşchii se atrofiază. Cu schiurile nu mai merge. A mai slăbit şi îi stă foarte bine”, spune Mihai Găinuşă.