Căutând un document în arhiva site-ului public al Agerpres am găsit un comunicat de presă al unui ONG de sâmbătă 22 ianuarie a.c., care ne dezvăluie o serie de situaţii incredibile.
Boc ignoră de 13 ori un apel
Sâmbătă 22 ianuarie, Asociaţia „21 Decembrie” a remis agenţiei Agerpres un comunicat de presă prin care retransmite – pentru a 14-a oară!!! – premierului Emil Boc un apel semnat de mai multe ONG-uri şi persoane publice. Pe fond, în apel se solicită Executivului emiterea unor hotărâri de guvern pentru declararea zilei de 21 Decembrie – „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” şi a zilei de 23 August – „Ziua memoriei victimelor fascismului şi comunismului”. Iniţial, apelul a fost trimis pentru prima oară guvernului Boc pe 24 decembrie 2008. Cum nu s-a primit nici un răspuns, apelul a mai fost trimis de 13 ori, ultima oară pe 22 ianuarie 2011, de această dată cu o comunicare specială, din care se poate face o asociere între Bănel Nicoliţă şi Monica Macovei şi nu numai.
„Autogolurile” unor fruntaşi PDL
Bănel Nicoliţă, jucătorul de bandă dreapta al echipei Steaua, a devenit celebru în plan internaţional pe 1 noiembrie 2006 când, pe stadionul Santiago Bernabeu, a dat un autogol de senzaţie în meciul disputat contra galacticilor de la Real Madrid. Nu doar Nicoliţă este autorul unui autogol de senzaţie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre europarlamentarii PDL Monica Macovei, Traian Radu Ungureanu şi fruntaşul aceluiaşi partid, Valeriu Stoica. Cei trei se află printre semnatarii apelului Asociaţiei „21 Decembrie”, iar în ultima sa variantă, ei îşi solicită propria demisie din partid şi chiar excluderea PDL din PPE!
În cea de a 14-a variantă a comunicatului se menţionează: „Vă cerem imperativ să răspundeţi favorabil acestui apel în cursul săptamânii viitoare. În caz contrar, vă vom cere din nou DEMISIA DE ONOARE din fruntea PD-L atât dvs. cât şi altor fruntaşi ai PD-L, precum doamna Monica Macovei, domnii Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Sever Voinescu, Cristian Preda, Traian Ungureanu sau Gheorghe Flutur. (…) Dacă în cursul săptămânii viitoare nu veţi raspundeti favorabil acestui apel, îi vom solicita încă o dată d-lui Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European, să demareze procedurile pentru excluderea PD-L din PPE având în vedere că, nerăspunzând apelurilor noastre, guvernul PD-L se dovedeşte a fi pro-totalitar…”. A semna un document cu ochii închişi fără să cunoşti evoluţia ulterioară a demersului acestuia şi să te trezeşti că prin respectivul document îţi ceri propria demisie şi excluderea propriului partid din organizaţia politică europeană din care face parte depăşeşte cu mult autogolul lui Bănel Nicoliţă de pe Santiago Bernabeu.
Baconschi şi Tismăneanu au cerut şi ei demisia premierului
Printre semnatarii apelului se află şi Teodor Baconschi, actualul ministru de Externe, şi Vladimir Tismăneanu, care deţine şi el o funcţie într-un organism guvernamental. La prima vedere rezultă că şi cei doi subalterni ai premierului Boc îi cer acestuia demisia. Tot cu demisia premierului şi excluderea PDL din PPE sunt de acord şi alţi superfani ai culorii portocalii, precum Rodica Culcer, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir, jurnalistul de origine britanică Tom Gallagher (cel care înjură tot ce nu este portocaliu) şi, surpriză, Iulia Motoc, actuala judecătoare de la Curtea Constituţională.
Pe site-ul Asociaţiei „21 Decembrie” comunicatul a fost retras
Intrând pe site-ul Asociaţiei „21 Decembrie”, nu am găsit nici urmă de acest comunicat, deşi există o rubrică specială dedicată comunicatelor de presă, cu o arhivă care conţine documente începând cu anul 2004. De ce oare? Explicaţia este simplă. Cei de la asociaţie şi-au dat seama de situaţie, practic o catastrofă pentru unii dintre semnatari, şi au retras documentul de pe site. Cum acesta se regăseşte însă pe site-ul public al Agerpres, eforturile revoluţionarilor de la „21 Decembrie” au fost inutile.