Protestele din Egipt i-au inspirat şi pe iordanieni care cer demisia guvernului de la Amann şi reforme politice şi economice.
Mii de iordanieni au demonstrat paşnic în Amann şi în alte oraşe după rugăciunile săptămânale de vineri pentru a cere reforme economice şi politice, precum şi demisia guvernului, relatează televiziunea Al Arabiya.
„Egipt, naţiunea arabă te salută. Le cerem bărbaţilor tăi să scape de preşedintele Mubarak”, au scandat circa 3.000 de oameni care au mărşăluit în centrul Amannului.
Poliţia susţine că alţii 2000 de oameni au protestat în alte oraşe, răspunzând unei chemări a Frăţiei Musulmane care pledează pentru schimbări politice şi economice în regat. „Jos guvernul Samir Rifai. Vrem guvern de salvare naţională”, se putea citi pe unele bannere.