Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional al formaţiunii, că este „convins” că alianţa USL nu va funcţiona uşor, iar, dacă principiile PC vor fi încălcate, va fi primul care va propune retragerea conservatorilor din alianţă.
„Suntem încă un partid care nu avem suficientă forţă pentru a-şi impune programul în politică, dar suntem un partid care ţine la principii. (…) în funcţia pe care o am, în calitatea mea de preşedinte al PC aceste principii pe care le-am enunţat şi pe care vreau să le discutăm astăzi dacă vor fi încălcate în această alianţă voi primul care voi propune retragerea PC din această alianţă”, a spus Daniel Constantin, afirmând „cu toată convingerea” că noua alianţă între PSD, PNL şi PC este însă un pas necesar pentru România.
Liderul PC a arătat că scopul conservatorilor este crearea unui guvern „reformat şi reformator”, puternic şi stabil, precum şi măsuri clare pentru relansarea economiei. „Acesta este principalul mesaj cu care ne-am aşezat la masa discuţiilor cu PSD şi
„Sunt convins că această alianţă nu va funcţiona uşor, potrivit liderul PC.
O viitoare alianţă a forţelor de opoziţie va întâmpina foarte multe piedici şi nu mă refer la piedicile pe care zi de zi PDL nu conteneşte să le pună, indiferent că vorbim de oameni politici sau de oameni în structuri pe care aceştia au început să le controleze. Mă refer la membrii noştri, indiferent de nivelul de care vorbim. Indiferent că vorbim la nivel naţional sau că vorbim la nivel de judeţ. Sunt convins că vor fi piedici şi nu va fi uşor să negociem.
În PSD, ca şi în PNL, ca şi în PC au fost şi vor mai fi voci în continuare care nu vor fi de acord cu această alianţă. Poate în PC mai mult decât în alte partide pentru că am fost deja într-o alianţă cu PSD”, a spus acesta.