Cinci senatori independenţi au avut o iniţiativă inedită, care se referă la examinarea, obligatorie, psihologică şi psihiatrică a candidaţilor, pentru funcţiile din administraţia locală, a înalţilor funcţionari publici, dar şi a miniştrilor.
Executivul a transmis deja răspunsul la propunerea legislativă şi a afirmat că persoanele candidate nu trebuie examinate psihologic şi psihiatric, procedura încălcând Constituţia şi confidenţialitatea datelor.
Mai mult, guvernul susţine că ar fi „excesiv” ca şeful statului şi parlamentarii să piardă mandatul dacă nu efectuează anual acest control.
Cei cinci senatori independenţi propun obligativitatea prezentării unei adeverinţe medicale privind starea de sănătate fizică şi mentală în cazul candidaţilor la funcţii de demnitate publică alese sau numite şi în situaţia persoanelor nominalizate la funcţii de conducere în administraţie, precum şi a unui control medical anual în cazul persoanelor care ocupă deja astfel de funcţii.
Senatorii subliniază importanţa acestei legi aducând ca argument obligativitatea testării, în momentul de faţă, a multor categorii sociale, respectiv, conducător auto, profesor, pilot de aviaţie, poliţist sau electrician.
Iniţiatorii proiectului de lege mai arată că „apar iniţiative legislative care de care mai «năstruşnice», unele din partea parlamentarilor, dar cele mai multe din partea executivului (…) care creează situaţii stresante cu mare predispoziţie la decompensări psihice şi, deci, această iniţiativă legislativă poate fi susţinută şi votată în parlament.
În apărare, executivul invocă „atingerea dreptului constituţional la viaţă intimă, familială şi privată” şi spune, totodată, că sancţiunea prevăzută, în cazul neprezentării unei adeverinţe medicale, este excesivă”.
Printre argumentele invocate pentru a nu susţine propunerea legislativă se mai numără şi acela că textul propus de inţiatori nu prezintă clar categoriile de personal din sectorul public-personal care ocupă funcţii de demnitate alese sau numite la nivel central sau local, cărora ar trebui să li se efectueze astfel de examinări.
La rândul său, Consiliul Legislativ a transmis iniţiatorilor aceeaşi recomandare privind delimitarea cu exactitate a categoriilor de personal cărora li se impune prezentarea, la numirea în funcţie, a adeverinţei medicale vizate de un psiholog şi de un medic psihiatru, dar, în opoziţie cu avizul negativ al guvernului, a avizat favorabil propunerea.
Ambele avize, atât cel al Guvernului, cât şi cel al Consiliului Legislativ, sunt consultative.