La Bacău, se construieşte sală polivalentă de 17,5 milioane euro

Stimulat probabil de „succesurile” pe care le are Marian Vanghelie, de când construiește baze sportive cu Elena Udrea, Romeo Stavarache, primarul Bacăului, îşi dorește şi el sală polivalentă în urbea pe care o conduce.

De cotidianul.ro - Autor
La Bacău, se construieşte sală polivalentă de 17,5 milioane euro

Stimulat probabil de „succesurile” pe care le are Marian Vanghelie, de când construiește baze sportive cu Elena Udrea, Romeo Stavarache, primarul Bacăului, îşi dorește şi el sală polivalentă în urbea pe care o conduce.

Stimulat probabil de „succesurile” pe care le are Marian Vanghelie, de când construiește baze sportive cu Elena Udrea, Romeo Stavarache, primarul Bacăului, îşi dorește şi el sală polivalentă în urbea pe care o conduce.

În data de 5.02.2011, Primăria municipiului Bacău a postat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de intenție privind proiectarea și execuția unei baze sportive (Sala Polivalentă a Sporturilor). Valoarea estimată a acestei construcții este de 74.560.145 lei (aproximativ 17,5 milioane euro), fără TVA. Proiectul este finanțat din bugetul local, din bugetul de stat și din cel al Ministerului Dezvoltării, și urmează a fi finalizat în 825 de zile.

Probabil că primarul penelist al Bacăului se va grăbi să nege existența acestui proiect, cu eternul text: „… e doar un anunţ de intenţie, asta nu înseamnă că Primăria Bacău va face această construcție”. Ba o va face! Să nu se mai obosească domnul Stavarache! Reamintim trei chestiuni esențiale care demontează orice posibilă negație a lui Romeo Stavarache:

– conform legislației în vigoare, un anunţ de intenţie al unei instituţii a statului poate fi postat în sistemul electronic naţional de achiziţii publice doar dacă suma pentru achiziţia respectivă este prevăzută în buget.

– în data de 11.01.2011, Romeo Stavarache anunța fălos nevoie mare, într-o conferință de presă, că „Bacăul va avea cea mai mare Sală a Sporturilor din România”.

– două zile mai târziu, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, vorbea la briefing-ul de presă organizat după ședința de guvern despre cele 320 de milioane de euro pe care le va cheltui ministerul condus de ea pentru construcţia a 30 de săli polivalente în următorii şase ani, potrivit proiectului de hotărâre de guvern care tocmai aprobase programul „Săli Polivalente”. „Finanţarea programului se asigură din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, alocaţii de la bugetul local, credite externe, procedura parteneriatului public-privat, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite”, se arată în proiectul de hotărâre de guvern, elaborat de ministerul condus de Udrea. Printre orașele menționate de Elena Udrea la conferința de presă din 13.01.2011 se afla, bineînțeles, și Bacăul.

Cei care urmăresc, fie și sporadic, mișcările din politică se pot gândi că există o legătură între anunțul construirii unei săli polivante în orașul condus de penelistul Stavarache Romeo şi faptul că primarul Bacăului a boicotat sâmbătă lucrările Delegaţiei Permenente a PNL? Stavarache a motivat absența sa de la ședința liberalilor în care s-a aprobat uniunea cu PSD-ul, spunând că nu doreşte să predea oraşul pe care îl conduce „mafiei lui Hrebenciuc”, avertizându-i totodată pe colegii săi de partid că el „nu o să uite de Sechelariu, Iacubov şi Hrebenciuc”. „Respect voinţa partidului, dar o spun răspicat că nu voi preda niciodată Bacăul, pentru care m-am luptat foarte mulţi ani, mafiei lui Hrebenciuc”, a susţinut Romeo Stavarache. Aaa, în cazul ăsta, ne-am liniștit! Stavarache nu vrea să „predea Bacăul mafiei lui Hrebenciuc” pentru că trebuie să pună pe tavă orașul „mafiei PDL”. Pentru că, nu-i așa, „mafia pedelistă” e mult mai onorabilă și mai bună decât „mafia pesedistă”! În regimul Băsescu, aproape că nu mai e ciudat că un primar al opoziției gândește așa – Vanghelie știe de ce! Iar dacă ne amintim și faptul că sfetnicul cel mai apropiat al lui Romeo Stavarache e Gabriel Berca, senatorul băcăuan (puternic susținut de primarul penelist la alegerile parlamentare din 2008) care a fugit din PNL la PDL, imediat după alegerile prezidențiale, atunci devine din ce în ce mai clar motivul pentru care edilul-șef al Bacăului a primit fonduri generoase de la ministerul Elenei Udrea pentru ridicarea unei săli polivalente.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.