La ora actuală însă nu se poate spune cu certitudine dacă pe 8 mai vor avea loc alegeri pentru funcția de primar la Baia Mare. În bătălia electorală a apărut o armă nouă: candidatul „clonă”
Prefectul atacă în justiție decizia prin care s-au găsit bani pentru alegeri
Cu 18 zile înaintea zilei pentru care au fost programate alegeri parțiale pentru postul de primar al municipiului Baia Mare, încă nu se știe 100% dacă scrutinul se va ține. Aceasta pentru că reprezentanții Puterii încearcă prin orice mijloace să anuleze alegerile. Motivul – nedeclarat oficial – îl reprezintă faptul că PDL nu are un candiat competitiv, iar candidatul USL, deputatul PNL Cătălin Cherecheș, este creditat ca fiind favorit să câștige chiar din primul tur. Oficial, în ședința de guvern de miercuri a guvernului, nu s-a discutat nimic privind anularea alegerilor, dar nu este exclus să existe surprize săptămâna viitoare. Reamintim, inițial, ministrul Internelor și Administrației, Traian Igaș, anunțase că nu sunt bani pentru alegeri și că există posibilitate anulării acestora. Consiliul Local Baia Mare a găsit surse pentru finanțarea scrutinului, dar în urmă cu două zile, prefectul județului, Sandu Pocol, a atacat în contencios administrativ hotărârea consilierilor locali. Conform publicației electronice emaramures.ro, prefectul a explicat că hotărârea ar fi trebuit aprobată de primarul interimar Istvan Ludescher, nu de Consiliul Local Baia Mare. Termenul de judecare a sesizării prefectului a fost stabilit pe 28 noiembrie 2011. Sandu Pocol a declarat presei că acțiunea în contencios administrativ nu împiedică desfășurarea calendarului procesului electoral, însă a menționat că decizia finală aparține Guvernului. De aceea există încă temeri la Baia Mare că săptămâna viitoare ar putea să se decidă la Palatul Victoria anularea alegerilor. Săptămâna trecută, cei doi co-lideri ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, au declarat că în situația în care vor fi anulate alegerile de la Baia Mare, PSD și PNL iau în calcul retragerea din Parlament.
Candidați “clonați”
Lupta electorală pentru fotoliul de primar al municipiului Baia Mare conţine şi unele elemnte în premieră, cel puțin pentru această zonă a țării. Astfel, conform informațiilor pe care le-am primit din mediul politic din Baia Mare, PDL a făcut o înțelegere secretă cu PRM, iar rezultatul a fost înscrierea în cursa electorală de către PRM a unui candidat cu un nume similar al favoritului. “Suntem în fața unei noi arme în lupta electorală. Candidatul clonă. PRM a intrat în cursă cu un candidat pe care îl cheamă Ciprian Cherecheș. Se speră astfel în crearea unor confuzii, concret, mulți votanți ai candidatului nostru, Cătălin Cherecheș să pună ștampila pe candidatul PRM. Aici suntem în fața unui aranjament făcut de PDL”, ne-a declarat o sursă din USL Maramureș.
Tot la capitolul “clonă” poate fi trecut și candidatul PNȚCD, Doru Dăncuș. Conform site-ului emaramures.ro, Dăncuș a fost înregistrat de două ori drept candidat al PNȚCD. Fiecare aripă a acestui partid și-a trimis delegați la biroul electoral și i-au înscris. Se consideră că această dublă revendicare constituie o premieră în procesele electorale din România. Evident, cea de a doua înregistrare a lui Dăncuș a fost respinsă.
La alegerile din 8 mai sunt în cursă 7 candidați, 5 reprezentând partide politice și doi independenți.