„Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii Băncilor Centrale din statele G7 s-au angajat să ia toate măsurile pentru a susţine stabilitatea financiară şi creşterea economică” în faţa „actualei tensiuni pe pieţele financiare” sunt cuvintele-cheie ale comunicatului publicat luni dimineaţa, la Paris, de aceştia, după o noapte extrem de tensionată, în care au avut o lungă teleconferinţă spre a decide paşii necesari în vederea combaterii crizei ce afectează cele două maluri ale Atlanticului şi Asia. Experţii şi analiştii economici sau financiari reputaţi recunosc că este un moment extrem de delicat, ale cărui implicaţii nu sunt încă evaluate integral, reprezentându-l decizia agenţiei de rating Standard&Poor’s de a schimba nota acordată SUA, de la AAA la AA+, ceea ce reprezintă o premieră în istoria americană, după crearea, în 1941, a acestei agenţii de note financiare. De altfel, ei se temeau că respectiva premieră ar putea amplifica panica bursieră mondială, fapt ce s-a întâmplat luni dimineaţa imediat după deschiderea marilor burse din Asia şi ulterior în Europa, când acestea au început pe roşu. Într-un studiu apărut în L’Expansion.com, specialişti internaţionali declară că „această decizie ar putea avea efecte devastatoare” şi-şi argumentează afirmaţia arătând că economia americană, cu al său PIB de 14.500 de miliarde de dolari, deţine primul loc pe glob, de aici derivând impactul ei decisiv asupra economiei mondiale. Pe urmă, dolarul este considerat valoare sigură, întrucât este principala monedă de rezervă de schimb.
În ce-o priveşte, nota AAA este cea mai bună pe care o pot da agenţiile de rating, ea însemnând că o investiţie într-o ţară notată astfel nu are absolut niciun risc. De aceea, pierderea de către SUA a acestei note maxime este susceptibilă să destabilizeze ansamblul economiei mondiale, dat fiind că America este principalul motor al acesteia, iar dolarul este „inima” sistemului financiar mondial. Din această perspectivă, experţii reamintesc că bonurile de tezaur american – foarte cunoscutele „Treasuries” – sunt vehiculul de investiţii cel mai răspândit din lume. Ca urmare, suma totală de „Treasuries” deţinute de investitorii străini (state, bănci centrale, bănci, asigurători) atingea 4.500 de miliarde dolari la sfârşitul anului trecut. Or, pierderea notei AAA înseamnă că datoria americană nu mai este fără riscuri, ea antrenând o devalorizare a bonurilor de tezaur, deci a portofoliului de active ale celei mai mari părţi a actorilor financiari internaţionali. Chiar şi China, care este principalul creditor al SUA cu cei circa 1.600 de miliarde de dolari bonuri de tezaur, nu se poate dispensa de dolar pe termen scurt.
Atât pentru economia americană, cât şi pentru cea europeană, momentul este extrem de delicat şi-mi vine în minte analiza extrem de dură pe care a făcut-o recent revista germană „Der Spiegel”, ce a publicat ceea ce ea a numit cu termeni foarte duri „Recviemul monedei euro”, articol pe care l-am prezentat şi noi în cotidianul.ro. În prezent, pe continent, ochii tuturor sunt îndreptaţi spre Italia şi Spania – cea de a treia, respectiv cea de a patra economie a Europei -, unde problemele grave pe plan financiaro-economic continuă să persiste şi chiar să se agraveze. Astfel, în timp Italia are o datorie de 1.900 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 120 % din PIB (cea a Greciei reprezintă 160% din PIB), cea a Spaniei este de 63,3% în primul trimestru. Iar acest lucru se petrece într-un moment în care criza greacă este departe de a fi atenuată. În consecinţă, specialiştii nu ezită să repete că „dacă Europa întârzie să pună în practică un mecanism de solidaritate financiară şi de guvernare economică sau dacă o criză politică izbucneşte într-una dintre cele două ţări, situaţia s-ar putea degrada rapid”. Acestea ar fi condiţiile în care, aşa cum arătam, începând de duminică, liderii politici şi bancherii din principalele economii ale lumii se agită să facă totul pentru a împiedica o nouă criză şi pentru a pune în practică acordul european din 21 iulie privind salvarea Greciei şi a zonei euro. Evident că mulţi se întreabă dacă există cu adevărat voinţă politică de a face acest lucru şi dacă, uneori, nu primează interese naţionale. Nu este mai puţin adevărat că există destule voci care susţin că tot ce se petrece azi nu reprezintă decât o nouă etapă a crizei şi că aceasta va cuprinde în mod clar Italia, Spania şi Franţa.
Prin forţa lucrurilor, aici nu putem evoca punctual fiecare declaraţie ori măsură luată de ţările afectate direct, însă îmi vine în minte marele crah economic din 1929, cu uriaşele sale implicaţii sale tragice pe plan economico-financiar. Înainte de orice, trebuie subliniat că el a survenit după ce, în anii ’20, s-a înregistrat o mare creştere economică în SUA. Din această perspectivă este de menţionat că şi în timpul Administraţiei Bill Clinton, America a avut o creştere economică extraordinară, pe care Administraţia Bush n-a fost capabilă s-o continue, iar Administraţia Obama n-a putut-o relua. Pe urmă, după marele crah american a venit politica New Deal a preşedintelui Franklin D. Roosevelt, care a lansat un program vast de relansare economică şi de luptă împotriva şomajului. Totodată, cu ajutorul acelei excepţionale echipe de consilieri, aşa-numitul Brain Trust, el a reformat cu mare succes sistemul bancar şi a fondat securitatea socială, care aveau să asigure ulterioara prosperitate americană. Aşa se face că al 32-lea preşedinte al SUA a intrat în istorie atât prin cele trei mandate ale sale, cât mai ales prin New Deal. Revenind la criza mondială de azi, mă întreb cum o urmăresc liderii actuali ai României şi dacă se tem că ne poate afecta direct ori indirect. Fără exagerare, cred că ei nu prea înţeleg mare lucru din ea şi nici din ceea ce se întâmplă în lumea economico-financiară din lume. Ştiu că nu suntem în zona euro, dar mai ştiu, de pildă, că, aşa cum spunea un mare economist, uneori, doar un strănut al SUA înseamnă o gripă mondială ce poate fi fatală. Deocamdată, culmea ironiei!, guralivul guvernator al BNR ne anunţă revizuirea în jos a prognozei inflaţiei în România şi mă rog la Dumnezeu ca afirmaţia să se confirme, în timp ce restul Europei şi al lumii se teme tot mai mult de o Apocalipsă! Aşadar, la toamnă vom vorbi despre România şi restul lumii ori despre România, care nu înţelege ce se petrece în Europa şi pe glob?
