Europol, Oficiul de Poliţie al Uniunii Europene, angajează asistenţi de comunicare şi PR pe salarii de cel puţin 2.500 de euro pe lună. Postul se adresează tuturor cetăţenilor din statele membre UE, deci şi românilor.
Cei interesaţi de joburile din departamentul Comunicare Corporatistă al Europol trebuie să aibă minim 2 ani de experienţă după obţinerea diplomei de licenţă, să fi lucrat în domeniul editării online precum şi în organizarea de întâlniri, vizite şi evenimente la nivel internaţional.
Alte cerinţe la angajare sunt deţinerea unor atestate de cunoaştere a cel puţin două limbi din spaţiul comunitar european, recomandări cu privire la potrivirea pe post, excelente abilităţi de comunicare în limba engleză, scris şi oral, atenţia la detalii, capacitatea de a munci sub presiune şi sub deadline-uri strânse.
Jobul este disponibil în sediul instituţiei din Haga, Olanda şi presupune următoarele responsabilităţi: actualizarea site-ului Europol, completarea de informaţii pe reţeaua de intranet a instituţiei, administrarea conturilor Europol din reţelele de socializare, scrierea de articole pentru publicaţiile instituţiei, participarea la expoziţii şi evenimente.
Salariul ca asistent comunicare şi PR la Europol este de 2.457 euro pentru cei cu experienţă profesională sub 7 ani şi poate ajunge la 3.145 euro pentru experienţă de peste 15 ani. Joburile presupun o perioadă de probă de 9 luni.
Data-limită de trimitere a aplicaţiilor este 9 septembrie 2011.