Premii pentru cineaştii români la Festivalul de Film de la Locarno. Adrian Sitaru a luat premiul pentru regie, iar Bogdan Dumitrache, premiul pentru cel mai bun actor.
„Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, inclus în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, a câştigat două premii importante ale acestui al patrulea eveniment cinematografic (după Cannes, Veneţia şi Berlin) european: lui Adrian Sitaru i-a revenit trofeul pentru „Cea mai bună regie”, în timp ce actorul Bogdan Dumitrache a primit trofeul pentru „Cea mai bună interpretare”.
Juriul competiţiei oficiale, prezidat de producătorul de film portughez Paulo Branco, a decis ca Adrian Sitaru să primească premiul pentru cea mai bună regie, iar actorul Bogdan Dumitrache a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal.
„Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” este cel de-al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, urmând peliculei „Pescuit sportiv”. Filmul spune povestea lui Alex (Bogdan Dumitrache), un personaj destul de nevrotic. După ce mama lui (Nataşa Raab) este internată în spital în urma unui accident vascular cerebral, viaţa lui Alex iese de pe făgaşul normal. La spital, Alex se găseşte prins într-un spectacol burlesc plin de personaje neaşteptate şi evenimente surprinzătoare. Încercând să gestioneze situaţia ţinând cont de sfaturile tuturor celor din jurul lui, el îşi imaginează noi scenarii în care mama lui ar putea fi rănită. În timp ce aceasta pare să se simtă bine, Alex face o serie de greşeli şi totul din dragoste, cu cele mai bune intenţii.
La Festivalul de la Locarno au fost prezenţi regizorul Adrian Sitaru, actorii Bogdan Dumitrache, Nataşa Raab, Alina Grigore, producătorul Ada Solomon, coproducătorul Monica Lăzurean-Gorgan şi directorul de imagine Adrian Silişteanu.
Filmul „Crulic – Drumul spre dincolo”, de Anca Damian, a primit o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies, informează site-ul oficial al evenimentului.
„Crulic – Drumul spre dincolo” este un documentar animat realizat de Anca Damian, care prezintă sfârşitul tragic al lui Claudiu Crulic, în luna ianuarie 2008, după patru luni de greva foamei într-o închisoare din Polonia. De altfel, „Crulic” a fost singurul film de animaţie prezentat la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Locarno.
Cetăţeanul român Claudiu Crulic a fost arestat şi încarcerat, în septembrie, 2007, fiind suspectat că ar fi jefuit un judecător, în Cracovia. Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, tânărul a trimis mai multe scrisori autorităţilor polone şi ambasadei Românei de la Varşovia, intrând şi în greva foamei. Când starea lui s-a agravat, Claudiu Crulic a fost eliberat pentru a primi îngrijiri medicale, iar în ianuarie 2008 a murit, după 16 ore de la eliberare şi după 90 de zile de greva foamei. În ştirile despre cazul său, Daniel Claudiu Crulic apare când Daniel Crulic, când Claudiu Crulic. De fapt, puţini dintre apropiaţii săi îi spuneau Claudiu sau Daniel. Pentru prieteni şi familie, el era „Bobi”. Filmul Ancăi Damian îi este dedicat lui Bobi.
După premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno, filmul „Crulic – Drumul spre dincolo” va avea premiera naţională în luna octombrie.
În afară de „Crulic – Drumul spre dincolo”, Anca Damian a mai regizat, printre altele, filmele „Întâlniri încrucişate” (2009) şi „To Be or Not To Be/ A fi sau a nu fi” (2007).
Filmul lui Adrian Sitaru şi cel al Ancăi Damian au rulat în competiţia Festivalului de la Locarno alături de o coproducţie româno-italiană, „Şapte opere de milostenie/ Sette opere de la misericordia”, în regia fraţilor Massimiliano şi Gianluca De Serio. Totodată, regizorul Marian Crişan a fost selectat, cu scurtmetrajul „Camelia”, în secţiunea Corti d’autore, dedicată filmelor scurte ale unor cineaşti care au regizat deja şi lungmetraj. De asemenea, în competiţia internaţională de scurtmetraj – Pardi di domani – a fost selectat filmul lui Bogdan Mirică „Bora Bora”.
Coproducţia româno-italiană „Şapte opere de milostenie/ Sette opere de la misericordia” a primit premiul al doilea din partea juriului Junior şi premiul Don Quijote din partea International Federation of Film Societies.
Potrivit site-ului oficial al evenimentului, premiul al doilea din partea juriului Junior – parte a iniţiativei Cinema e Gioventù, care oferă trofee celor mai buni regizori din competiţia oficială a Festivalului de la Locarno – acordat filmului „Şapte opere de milostenie” a fost în valoare de 4.000 de franci elveţieni.
Acelaşi juriu al International Federation of Film Societies a acordat o menţiune specială lungmetrajului animat „Crulic – drumul spre dincolo”, de Anca Damian.
Filmul „Şapte opere de milostenie/ Sette opere de la misericordia” este regizat de Massimiliano şi Gianluca de Serio. Cei doi sunt cunoscuţi pentru scurtmetrajul „Zakaria”, care a fost nominalizat, în 2006, la European Film Awards. „Şapte opere de milostenie/ Sette opere de la misericordia” este o coproducţie între La Sarraz Pictures (Italia) şi Elefant Film (România).
La ediţia de anul trecut a Festivalului de la Locarno, regizorul Marian Crişan a primit patru premii, pentru filmul „Morgen”, iar Ana Ularu a primit premiul pentru cea mai bună interpretare, pentru rolul Matilda din lungmetrajul „Periferic” de Bogdan Apetri.