Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a declarat că nu va renunța să ajute pensionarii, pentru a repara cazionoul din oraș.Radu Mazăre a precizat că așteaptă ca Elena Udrea să aloce zece milioane de euro pentru renovarea acestui obiectiv. „Dacă într-o ţară în care tai pensiile, salariile, desfiinţezi spitalele, nu dai ajutorul însoţitorilor persoanelor cu handicap pentru a face economii la bugetul de stat, ai bani ca să renovezi un obiectiv ca cel de genul cazinoul, pentru ca ulterior să-l ânchiriezi, foarte bine. Să-mi dea Elena Udrea zece milioane de euro, reparăm cazinoul. Eu de la Primărie nu vreau să renunţ la pachetele pe care le dau pensionarilor, la cartierul pe care îl fac pentru oamenii amărâţi şi să bag zece milioane în cazinou. Eu găsisem altă soluţie: să-l vând, îl repară cine îl cumpără şi face cazinou. Dacă dă Udrea bani, să fie bine veniţi”, a spus Radu Mazăre la Realitatea Tv.
„Eu sunt prost şi ea e deşteaptă. Eu sunt prost, care conduc Constanţa şi mă aleg oamenii ăştia de trei ori la rând, şi madam Nuţi (n.r. – Elena Udrea) este deşteaptă”, a mai afirmat Radu Mazăre.