Vicepreședintele PSD, deputatul Constantin Niță, susține că USL are în momentul de față peste 60% în toate sondajele.Constantin Niță consideră că nu există posibilitaea ca USL să scadă în viitor în sondaje. „În momentul de faţă, în toate sondajele de opinie, în majoritatea judeţelor, USL-ul are peste 60% în sondaje. Posibilitatea ca noi să scădem foarte mult în aceste sondaje este mică, pentru că măsurile luate de Guvernul Boc, mai ales prin noua strategie fiscal-bugetară conduc la un asemenea rezultat, chiar mai mare. Nivelul de trai scade din ce în ce mai mult, investiţii sunt foarte puţine, numărul săracilor creşte. Deci sunt premize ca această strategie a Guvernului Boc să determine populaţia să voteze o schimbare radicală”, a explicat Constantin Niță.
Deputatul PSD a admis, pe de altă parte, că președintele Traian Băsescu ar putea fi suspendat din funcție în 2012. „Îmi vine greu să cred că la un referendum populaţia îl va vota din nou preşedinte pe Traian Băsescu”, a precizat Constantin Niță la RFI.