Elena Udrea a dat naştere, cu sau fără voia sa, unor dispute aprige în rândul opiniei publice. Recent, doamna ministru a fost taxată din cauza unei rochii, creaţie Dolce & Gabbana, cu care s-a afişat, în public, zilele trecute. „Dacă ştiam că naşte atâtea discuţii şi atâta pasiune, probabil că n-o îmbrăcam niciodată”, spune Udrea, la B1 TV.
„Am această bucurie, şi este printre puţinele bucurii pe care le am, a hainelor pe care le port. Nu am copii, nu colecţionez tablouri sau case, nu mi-am schimbat maşina de nu ştiu când… La fel se întâmpla şi când eram la mama acasă şi, deşi erau vremuri mai dificile şi părinţii nu aveau venituri foarte mari, bucuria de a purta haine noi, elegante, o aveam şi atunci. Nu cred că trebuie să-mi cer scuze în faţa nimănui că-mi place să mă îmbrac în aşa fel încât să mă simt bine”, spune Elena Udrea, la B1 TV.
Rochia, o creaţie Dolce & Gabbana, despre care presa a scris că ar fi costat în jur de 14.000 de lire sterline, a fost primită de la şoţul său, Dorin Cocoş. „Rochia mi-a făcut-o cadou soţul meu în această vară, având în vedere că nici în vacanţe nu putem pleca”, spune Udrea, adăugând, totodată, că nu a fost cumpărată de pe internet.
„Dacă ştiam că rochia naşte atâtea discuţii şi atâta pasiune, probabil că n-o îmbrăcam niciodată”, spune Udrea.
Pe de altă parte, spune ministrul, toată agitaţia creată în jurul rochiei, care pare să aibă toate şansele s-o devanseze, ca celebritate, pe cea albă purtată de Marilyn Monroe în „The Seven Year Itch”, n-a făcut decât să-i confirme că femeile sunt discriminate în politică.
„Trebuie să recunosc în sfârşit că da, femeile sunt discriminate în politică. Nu poţi să vorbeşti despre ţinutele unei femei politician în condiţiile în care la un bărbat nu analizezi asta niciodată. Vă asigur că sunt la preţuri cel puţin egale cu rochiile femeilor politician”, încheie Udrea.