Scandal la vârf în SIF Moldova. Acuze grave la adresa fostului președinte

Alexandru Matei, fost preşedinte şi încă administrator al uneia dintre cele mai căutate companii de la Bursă, Societatea de Investiţii Financiare SIF Moldova, este acuzat de colegii săi că şi-a aprobat cumpărarea unui spaţiu comercial al societăţii şi că a înstrăinat active ale societăţii către o companie la care avea interese. După SIF Oltenia, un […]

De cotidianul.ro - Autor
Scandal la vârf în SIF Moldova. Acuze grave la adresa fostului președinte

Alexandru Matei, fost preşedinte şi încă administrator al uneia dintre cele mai căutate companii de la Bursă, Societatea de Investiţii Financiare SIF Moldova, este acuzat de colegii săi că şi-a aprobat cumpărarea unui spaţiu comercial al societăţii şi că a înstrăinat active ale societăţii către o companie la care avea interese. După SIF Oltenia, un […]

Alexandru Matei, fost preşedinte şi încă administrator al uneia dintre cele mai căutate companii de la Bursă, Societatea de Investiţii Financiare SIF Moldova, este acuzat de colegii săi că şi-a aprobat cumpărarea unui spaţiu comercial al societăţii şi că a înstrăinat active ale societăţii către o companie la care avea interese.

După SIF Oltenia, un nou scandal ridică vălul despre felul în societăţile de investiţii financiare (SIF) sunt înşelate de chiar membrii conducerilor lor.

Fostul preşedinte al SIF Moldova (SIF2) a aprobat întrăinarea unui spaţiu comercial din Bacău, pe care l-ar fi cumpărat fără să să adune alte oferte competitive şi eludând astfel deciziile AGA, potrivit unei serii de rapoarte trimise de SIF Moldova Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Autorităţii pieţei de capital (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, CNVM).

Anul trecut, la şase ani după tranzacţie, Alexandru Matei, preşedinte al SIF Moldova între 1997 şi 2005 şi vicepreşedinte al predecesoarei acesteia (Fondul Proprietăţii Private II), a prezentat trei oferte la preţuri mai mici decât a sa, dar care fuseseră înregistrate la SIF cu doi ani mai înaintea tranzacţiei, potrivit rapoartelor. „Chiar dacă mai mici, preţurile ofertelor aşa zis concurente, ca şi cea a lui fostului preşedinte erau mult sub cele de piaţă. Una dintre oferte nici nu au fost găsit înregistrată deloc şi toate au fost aduse de Matei de acasă”, potrivit unei surse apropiate SIF Moldova.

O altă situaţie de conflict de interese ar fi, potrivit rapoartelor trimise la bursă, cea în care Alexandru Matei o numeşte pe soţia sa preşedinte al consiliului de administraţie al unei firme din portofoliul SIF2 şi şefă a comisiei de licitaţia care avea să aprobe însrtăinarea unui restaurant – autoservire din gara Iaşi, către o firmă controlată de fiul celor doi. Această speţă este marcată şi de nereguli juridice şi de inadvertenţe privind suprafaţa efectiv vândută.

Ceilalţi administratori ai SIF Moldova au anunţat piaţa că se desolidarizează de activitatea lui Alaxandru Matei şi au cerut Autorităţii pieţei (CNVM) sfaturi despre cum ar trebui să procedeze mai departe. CNVM a răspuns ambiguu , sugerând că SIF Moldova trebuie să ia singură decizia.

Totuşi, cazul SIF Moldova este foarte asemănător cu cel din primăvară de la SIF Oltenia, care a informat investitorii de rezultatul controlului intern in cazul administratorului Teodor Buzatu, iar ulterior CNVM a cerut convocarea acţionarilor pentru a decide dacă îl menţin sau nu pe Buzatu în funcţie. Acţionarii SIF Oltenia au decis demiterea acestuia.

„Există trei posibile consecinţe a neregulilor constatate, acum, după ce consiliul de administraţie (CA) al SIF Moldova a înaintat raportul către CNVM şi a anunţat că se desolidarizează de acţiunile d-lui administrator Matei Alexandru”, a declarat Costel Ceocea, actualul preşedinte al SIF Moldova, pentru MONEY.ro.

„Fie CA convoacă adunarea generală sau adaugă pe ordinea de zi a viitoarei adunări generale un punct privind măsurile care se impun, fie acţionarii SIF vor cere acest lucru, fie CNVM va reanaliza dacă sunt întrunite condiţiile pentru menţinerea autorizaţiei dlui Matei ca administrator”, a mai spus preşedintele SIF Moldova.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.