Cel puţin opt poliţişti afgani şi un membru al serviciilor private de securitate au fost ucişi în urma unui atentat comis de talibani în incinta sediului British Council din Kabul, în ziua în care ţara sărbătoreşte obţinerea independenţei de sub tutela britanică, în 1919.
Un atentator sinucigaş a aruncat în aer o maşină plină cu explozibil în faţa sediului British Council, iar la scurt timp un al doilea s-a aruncat în aer în incinta instituţiei. Imediat a început un schimb de focuri care a continuat chiar şi după şase ore de la comiterea atentatelor, iar unul dintre teroriştii afgani se află înca în clădire.
Poliţiştii afgani au fost sprijiniţi de militari britanici din trupele NATO şi de elicoptere. Toţi cetăţenii britanici din interiorul clădirii au scăpat teferi, scrie The Guardian.
Afganistanul celebrează câştigarea independenţei în 1919, o dată cu sfârşitul celui de al treilea război anglo-afgan. Afganistanul nu mai era, formal, o colonie în acel moment, însă a obţinut dreptul de a duce o politică externă independentă.