Organizaţia „Scaunul Vitejilor” Cluj, care face parte din „Ordinul Vitejilor” înfiinţat în 1920 de fostul guvernator al Ungariei, amiralul Horthy Miklos, şi-a sfinţit, duminică, steagul, în cadrul unei ceremonii religioase oficiată în Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, informează realitatea.net.
Ceremonia religioasă de sfinţire a steagului a fost oficiată de protopopul lăcaşului de cult, Kovacs Sandor, în prezenţa a peste două sute de persoane.
Alături de steagul „Scaunului Vitejilor” din Cluj au mai fost prezentate şi steagurile vitejilor din organizaţiile Turda şi Mureş.
Ceremonia religioasă s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei.
Preşedintele „Scaunului Vitejilor” Cluj, Tokay Rozalia, a declarat la finalul ceremoniei că organizaţia are rolul de păstra tradiţiile şi cultura maghiară.
„Steagul «Scaunului Vitejilor» Cluj a fost sfinţit. Organizaţia a fost înfiinţată mai demult, dar nu am avut steag până acum. Dacă nu era sfinţit steagul, nu aveam voie să îl folosim. La ceremonie am invitat reprezentanţi ai vitejilor din Ungaria şi din mai multe oraşe din Transilvania. Organizaţia noastră are rolul de păstra tradiţiile şi cultura maghiară. Nu este nimic rău”, a spus Tokay.