Abuzurile împotriva copiilor sunt posibile pentru că în România există politici anti-familie. Declaraţia a fost făcută de europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, care a vorbit, la Realitatea TV, despre sistemul de protecţie a copilului în România
„Eu cred că există la ora actuală politici anti-familie, că nu privim decât efectele, şi nu cauzele. Instituţiile sunt foarte slabe, vă reamintesc că Agenţia Naţională de Protecţie a Copilului a fost desfiinţată, că nu sunt bani pentru direcţiile judeţene, că reacţionăm numai în situaţii extreme”, a declarat Daciana Sârbu.
Europarlamentarul spune că soluţii există. „Cred că rezolvarea este pe termen lung, trebuie privit ca pe metode de educare a familiei, a părinţilor, începând de la cum să îi educăm să-şi hrănească copiii, cum să-i crească”, spune Daciana Sârbu.