Cu apărarea cel mai bun atac, roş-albaştrii s-au impus cu 2-0 în faţa mureşenilor şi, după multă vreme, trei echipe din Bucureşti – Dinamo, Rapid şi Steaua – ocupă podiumul Ligii 1.
Steliştii nu i-au stricat nunta lui Gigi Becali. Dimpotrivă, fotbaliştii antrenaţi de Roni Levi i-au dat motive în plus naşului mare să danseze la nunta lui Cristi Borcea. Steaua a obţinut în meciul cu FCM Târgu Mureş cea de-a treia victorie din acest campionat şi ţine aproape de rivala Dinamo în lupta pentru titlu.
Partida de la Ploieşti a fost una echilibrată, în care oaspeţii au pus destule probleme mai ales în prima parte. După ce Nikolici a ratat şansa de a marca primul său gol în tricou roş-albastru, tabela a fost schimbată de Geraldo chiar în finalul primei reprize. Un alt sud-american putea să facă 2-0, dar Brandan a executat modest un penalty în minutul 69.
Tot un fundaş, Martinovici, avea să majoreze scorul, ceea ce i-a enervat pe oaspeţi. Vagner a luat cel de-al doilea galben şi a părăsit terenul aratând semne obscene tribune, astfel că mureşenii, în inferioritate numerică, nu au reuşit nici măcar golul de onoare.