Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat luni că este neplăcut surprins de arestarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, potrivit Agerpres.
„Pentru mine este o surpriză neplăcută ceea ce s-a întâmplat cu domnul Silviu Bian, deoarece acesta părea a fi un interlocutor de calitate. Din păcate însă, nu putem şti niciodată ce se ascunde în spatele unui individ. Chiar săptămâna trecută am discutat cu domnia sa despre posibilitatea înfiinţării unui fond de ajutorare, care să aibă la bază programe de sprijinire la nivel de individ. Existenţa unor astfel de programe este deosebit de importantă la ora actuală, deoarece – dacă luăm în calcul numai cazul Fabricii Nokia de la Jucu – sute de persoane vor rămâne fără un loc de muncă în perioada următoare. De asemenea, s-au anunţat disponibilizări importante şi la nivelul Poştei Române”, a declarat Dumitru Costin.
Liderul BNS a mai arătat că speră ca ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Sulfina Barbu, să numească o persoană competentă la şefia ANOFM.
Tribunalul Bucureşti a decis duminică arestarea preventivă pentru 29 de zile a preşedintelui ANOFM, Silviu Bian, acuzat că a primit mită de la subalterni. Tot duminică, premierul Emil Boc l-a demis pe Silviu Bian din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.