Planeta se scufundă, vorba unui fabricant de amandine fără gust, iar pe Victor Ponta îl omoară grija să-şi lichideze foştii şefi din partid, ceea ce mă face să-mi amintesc momentul apariţiei sale pe scena politică românească, atunci când nu ştiu cine l-a botezat „micul Titulescu”, dar, cum s-a dovedit repede, nu este vorba decât despre ni-„micul Titulescu”. M-am gândit imediat că formula aparţine fie unuia sărac cu duhul, fie cuiva care, în anii ’50 şi ulterior, avea ca misiune distrugerea marilor valori ale politicii şi diplomaţiei româneşti, chiar şi după moartea acestora. Totuşi, i-am acordat circumstanţe atenuante, crezând, şi sperând, că „noul Titulescu” va creşte lângă „greii” partidului respectiv, va învăţa politică din mers, va lua aminte la ceea ce se întâmplă în Europa şi în lume, va trage învăţămintele cuvenite din lecţiile istoriei recente sau îndepărtate, fie că vorbim despre ţara noastră, fie despre amintita planetă.
Nu prea cred că s-a întâmplat ceva din toate astea, dar ştiu că ne-am trezit cu imberbul Ponta în fruntea unuia dintre ele mai importante partide politice româneşti. Ca şi alţii, am stat şi am sucit pe toate părţile evenimentul şi n-am găsit altă explicaţie decât contextul şi dorinţa expresă – dar absolut firească, spun eu – a unora de a-l debarca pe Mircea Geoană, reproşându-i-se atât prestaţia proprie la prezidenţiale, unde Ponta i-a fost şef de campanie, cât şi felul total inadecvat în care şi-a condus partidul, care a pierdut două importante confruntări electorale. Normal şi realist ar fi fost să plece el singur, dar ce mai este normal în această ţară? A apărut, aşadar, Ponta ca lider al PSD, mulţi spunând că este omul de faţadă şi că, în realitate, alţii stau în spatele lui. N-am crezut în această variantă, timpul dându-mi repede dreptate. Ce lecţii de la alţii, ce învăţăminte din evenimente grele, ce experienţă? A început să dea el lecţii, era iconoclast, era grăbit, era dornic să sară peste etape normale de viaţă, era foarte sigur pe el, era convins că le ştie pe toate, era foarte important, era doar el şef în partid şi putea chiar afirma „PSD sunt eu”, fără să ştie pe cine parafrazează.
Ajunşi aici, fac o paranteză şi îmi amintesc că, la finele anilor ’60, când am intrat în presă, am avut privilegiul de a ucenici lângă Mircea Grigorescu, un publicist interbelic de marcă, un mare realizator de gazete, prieten cu Eugen Ionescu, Grigore Gafencu, George Macovescu, Zaharia Stancu, Horia Roman, Eugen Jebeleanu, George Ivaşcu şi alţii. În noaptea de pomină din august 1968, când Cehoslovacia fusese invadată de „fraţii” din blocul comunist – exceptându-i pe români -, alături de Mircea Grigorescu şi alţi doi-trei colegi am refăcut din temelii partea primă a numărului revistei „LUMEA”, care era deja gata din cauza decalajului creat de sărbătoarea de la 23 August. Mie mi-a revenit misiunea să perii editorialul consacrat vizitei lui Ceauşescu la Praga, în care se vorbea despre „unitatea şi coeziunea ţărilor socialiste”, „neamestecul în treburile interne”, „dreptul fiecărui stat socialist de a-şi alege calea proprie de dezvoltare”, principii care tocmai fuseseră călcate de tancuri. „Puştiule, mi-a zis el la un moment dat. Ţine minte, politica, prresa şi borrdelurrile nu se fac cu prrospături. Prreţul este prrea mare, şi nimeni nu arre timp”, a zis el, graseind foarte special.
Mi-am adus aminte de formula lui insolită cu atâtea prilejuri şi mai ales acum, după scandalul creat de demersul lui Victor Ponta privind revocarea lui Geoană din postul de preşedinte al Senatului. Un demers absurd, pe „lângă cestie”, de care Ponta şi PSD nu aveau nevoie în acest moment. Ponta se bate cu sârg pentru putere în partid, vrea să-l controleze imediat şi total. Să fiu bine înţeles, nu-l simpatizez deloc pe Geoană, cred că, deşi e un „tuţu al lui tătuţu”, e tot un fel de Ponta, dar cu ştaif, căpătat în „experienţa Washington”. E un superficial, arogant şi fără priză la realitate, pe care Ponta îl depăşeşte cu vârf şi îndesat. De aceea, modul în care cel din urmă a conceput şi lansat ideea debarcării din fruntea Senatului a fostului său şef pe linie de partid şi a celui al cărui şef de campanie prezidenţială a fost este pe cât de pripită, pe atât de prost pregătită. Să nu ştii tu şi colegii de demers cum se poate face aşa ceva legal, să nu ţii seama de modul absolut dictatorial în care reacţionează PDL într-un atare context, să ignori în mod deliberat viaţa internă de partid, dacă ştii ce este aia, să vezi cum doi „grei” ai PSD, Iliescu şi Năstase, se fac de tot râsul susţinându-l pe Ponta în mod total deplasat mi se pare deja prea mult pentru o miză, totuşi, atât de mică. Cred că Băsescu şi ai lui au rămas sideraţi văzând ce „plocon” neprevăzut le oferă unul dintre liderii opoziţiei, dacă asta e opoziţie.
Cele de mai sus mă duc cu gândul la cuvântul PUŢOI, pe care-l folosesc oltenii mei de acasă când vorbesc despre un ins cu tuleie pe faţă, adică imberb şi necopt pentru viaţă, dar care ţine morţiş să se bage în seamă. Faptul că, a doua zi, confruntaţi cu realitatea potrivnică, Iliescu şi Năstase s-au repliat din mers agravează şi mai mult gestul vindicativ al lui Ponta. În toamnă am întâlnit mai mulţi ziarişti buni cunoscători ai dedesubturilor din PSD, prilej cu care am auzit lucruri incredibile spuse de mai mulţi, în diferite împrejurări. Se pretindea atunci că Ponta îi hăituieşte pe cei care ar colabora cu Iliescu sau Năstase; se susţinea că până şi socrul lui, Ilie Sârbu, este supus aceluiaşi tratament absurd; se mai spuneau nişte lucruri ciudate şi despre viaţa lui extraconjugală pe care nu le-am crezut etc., toate astea evidenţiindu-se după ce el a devenit liderul PSD. Ca atare, stau şi mă întreb cum va putea acesta să fie premier al României: adică trecem de la un Boc, cel învârtit ca un titirez de Băsescu, la un puţoi politic? În ce mă priveşte, nici eu şi nici ai mei nu vom vota aşa ceva. Voiam să închei aici pamfletul meu, dar tocmai acum aud la radio că hipermarketurile şi băcănia din colţ oferă pemperşi la promoţie…
