Strategul lui Băsescu a mințit instanța

Strategul fostului președinte Traian Băsescu, cunoscutul om de publicitate Felix Tătaru, acuzat că a primit 50.000 de euro de la oamenii Elenei Udrea, bani negri, în afară contractului, a mințit instanța.

Tătaru s-a declarat nevinovat, însă magistrații arată altceva.

Tolo.ro publică un extras din motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sentinţa în gala Bute care arată că declarațiile acestuia făcute în fața instanței au fost ”nesincere”.

„Înalta Curte apreciază că declaraţia martorului Tătaru Constantin Felix prin care acesta neagă primirea sumei de 50.000 euro prin intermediul martorului Munteanu Radu este nesinceră, în raport cu declaraţiile acestui martor, ce se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor Breazu Liberiu Tudor, Topoliceanu Ana Maria şi Lungu Ştefan, dar şi cu înscrisurile existente la dosar referitoare la contractul nr.23/1 aprilie 2011, toate aceste probe conducând la concluzia că în realitate s-au încasat 200.000 euro, însă au fost întocmite documente justificative doar pentru suma de 150.000 euro”.

În 2011, Tătaru a lucrat pentru PDL, iar agenţia sa a semnat cu Elena Udrea un contract de 150.000 de euro.

Tătaru a primit însă mai mulți bani, potrivit mărturiilor din dosar, respectiv 50.000 de euro, bani care nu au fost înregistrați.

Ce spunea Felix Tătaru la începutul lunii martie

“Astăzi am fost martor în dosarul Gala Bute. Singură mea legătură cu Gala Bute este că am fost la eveniment împreună cu fiul meu.

Acum doi ani am fost chemat să dau explicaţii despre o suma de bani pe care aş fi primit-o ‘în pungă’. După ce am dovedit prin acte că nu i-am primit aşa ci prin banca, subiectul s-a schimbat: astăzi am explicat diferenţa dintre bugetul planificat şi bugetul executat şi anexele aferente la contract.

În acelaşi an cu Gala Bute, 2011, noi am avut contract cu PDL pentru campania de comunicare a proiectului Legea Capitalei, un proiect care îşi propunea să reorganizeze capitală (fără primari de sector aleşi). Realizând şansele mici de izbândă ale proiectului chiar în timpul campaniei, această a fost oprită la jumătate de către Elena Udrea.

În contextul eşecului ne-a devenit dificil să ne recuperăm integral banii pentru muncă prestată până atunci şi pentru serviciile furnizorilor contractaţi, deşi bugetul executat a fost mai mic decât cel planificat pentru că proiectul s-a oprit la jumătate.

Am primit într-un final suma restanţă (celebra suma de 50.000 de euro), prin banca, datorită presiunii furnizorilor … dar cu o întârziere de şase luni. Din cauza acelui conflict nu am mai lucrat niciodată cu doamna Udrea.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.