Mihai Răzvan Ungureanu, la braţ cu PDL, se vede din nou înfrăţit cu UDMR. Ungureanu vrea o colaborare a UDMR cu noua construcţie de „dreapta” la care Iniţiativa Civică pe care el o conduce lucrează alături de PDL. Primul pas ar fi, susţine Ungureanu, implicarea Uniunii în organizarea congresului PPE de la Bucureşti din această toamnă, ceea ce ar fi „de bun augur pentru eventuale negocieri premergătoare sau ulterioare alegerilor parlamentare din 2012”.
„Credem că este un foarte bun prilej ca viitoarea plaformă politică opusă actualei guvernări şi USL-ului, în integralitatea ei, să fie reprezentată şi să se implice în tot ceea ce înseamnă preparativele şi desfăşurarea Congresului. Prezumtiva participare a UDMR, alături de alianţa de centru dreapta, poate fi de bun augur pentru eventuale negocieri premergătoare sau ulterioare alegerilor parlamentare din 2012”, a scris Ungureanu pe Facebook, citat de site-ul pesurse.ro.